Sad, but true! Din nefericire, tenul meu (și presupun că al multora dintre voi) a devenit foarte năbădăios. De la schimbarea anotimpului la mediul poluat în care trăim, de la purtarea măștii toată ziua la îngrijirea necorespunzătoare, toate duc la apariția coșurilor, a punctelor albe, negre sau tot felul de imperfecțiuni. Din nefericire, nu doar adolescenții pățesc asta, ci și noi, adulții în toată regula. Tocmai de aceea azi țin să vă fac o recomandare foarte utilă, care în 3 pași va îmbunătăți aspectul tenului!

Stop Acnee sau soluția de la Gerovital pentru tenul gras / mixt

Cele patru produse pe care le-am primit în cadrul campaniei de testare BuzzStore mi-au fost de mare ajutor pentru o rutină completă de îngrijire. Gel spumant purifiant, cremă gel Sebum Control, cremă Ultra-activă și buline autoadezive antiacnee – acestea sunt produsele pe care le-am testat în ultimele 3 săptămâni. Cu unele dintre ele m-am mai întâlnit, cu altele a fost prima dată. Undeva în august 2017 v-am împărtășit impresiile mele referitoare la această gamă, azi aduc completări!

Gelul spumant purifiant

Mi se pare unul din cele mai faine geluri de curățare pe care le-am încercat ever. Cu acid salicilic și capsule moi de vitamina E, curăță sebumul fără a agasa pielea și lasă tenul hidratat, fără acea senzație de piele care strânge.
Îmi place maxim pompița dozatoare, mă ajută să nu risipesc produsul. Plus că are un miros foarte fresh!

Buline autoadezive antiacnee

Acestea vin în cutii de câte 30 de bucăți, din care 23 sunt transparente, iar 7 cu modele funny. Le-am încercat din prima clipă când am observat că am un coș care vrea să răsară. Datorită conținutului de acid salicilic, ajută la diminuarea inflamației și a roșeții. Aplicate imediat, protejează de praf și impurități, dar acționează eficient. Se pot folosi maxim 12 ore, dar eu am preferat să le schimb la 6 ore. Le-am lăsat peste zi, iar a doua zi dimineață am avut surpriza să constant că acel coș începe să se retragă.

Cremă gel Sebum Control și Cremă Ultra-activă

Aceste două produse sunt pentru utilizare zilnică, însă eu am preferat să rămân la Crema gel Sebum Control, iar pe cea Ultra-activă să o folosesc la nevoie. Ambele ajută la reducerea sebumului și a imperfecțiunilor, însă cea ultra-activă este ceva mai concentrată.

Crema gel Sebum-control are o textură extrem de lejeră și se pretează utilizării de zi cu zi. Se poate aplica atât seara, cât și dimineața. Eu am preferat-o seara, întrucât dimineața merg pe ceva cu SPF. Nu lasă tenul încărcat, îmi place că matifiază foarte bine, iar tenul nu mai e lucios ore în șir.

Crema ultra-activă o aplic tot seara pe zonele unde văd că vor să răsară mici monștrii. Împreună cu bulinele fac treabă bună și le retează orice încercare de apariție pe tenul meu!

Nu ratați campaniile BuzzStore, ei ne pregătesc tot felul de surprize adaptate nevoilor noastre. Fie că vorbim de suplimente, skincare sau makeup, merită să îți faci cont și să te înscrii. Nu evitați nici gama Stop Acnee de la Farmec, dat fiind faptul că o îngrijire corectă duce la un ten sănătos și curat, indiferent de condițiile din jurul nostru! Voi ați folosit aceste produse până acum?

21 Replies to “Nu trebuie să fii adolescent ca să ai un ten imperfect!

  1. Mă bucur atât de mult că nu am probleme cu acneea! Am prieteni care se chinuie cu ea de ani de zile și greu găsesc ceva care să le meargă bine măcar pentru o perioadă.

  2. Le folosesc și eu în prezent, pentru că de la condensul de sub mască mi-a cam recidivat acneea. Pentru mine marea descoperire este reprezentată de bulinele autoadezive care s-au dovedit a fi wow! Nu mă așteptam să fie așa de eficiente!

  3. Eu sunt norocoasa posesiare a unui ten fara imprefectiuni, dar am grija sa il mentin asa. Totul prin alimentatie si o ingrijire corespunzatoare

  4. Gerovitalul are nişte produse foarte bune pentru îngrijirea tenului. Le folosesc în rutina mea de îngrijire şi sunt mulţumită de rezultate.
    pe acestea nu le-am folosit, deoarece nu pot spune că am probleme de acest fel.

  5. eheee, eu am 36 de ani si tot am perioade in care acneea explodeaza. Probabil tine si de alimentatie si de gradul de stres, nu stiu ce sa zic. Si eu folosesc aceasta gama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *