Din nefericire, observ cum pe zi ce trece, în magazine nu se mai găsesc mărimi mari la haine. Și asta nu pentru că eu aș purta ceva trecut de M, dar constat că sunt persoane care o fac, dar nu găsesc ceva frumos și purtabil. Și asta pentru că industria modei promovează niște imagini false, niște manechine cu fețe de păpuși și mărimi ireale. 90-60-90 se presupun a fi mărimile ideale, dar să fim serioase, câte din noi le ating? Majoritatea sunt femei normale, cu celulită și puțină burtică, dar tendințele din ziua de azi nu ni se mai potrivesc.

Hainele care apar sunt croite parcă pentru persoane fără niciun pic de formă și sunt un pic prea strâmte. Ok, dar nu tuturor ni se potrivesc. Nu vreau nici să mă îmbrac ca și cum aș purta un sac, dar nici să țipe o bluză pe mine! Haine xxl se mai găsesc în foarte puține magazine și, din ce am văzut, gama este destul de sărăcuță. Totuși, iar ne vine online-ul în ajutor. Am găsit haine mărimi mari pe Mydressing, un second hand cu prețuri acceptabile și calitate bună. Aici am văzut diverse produse, de la bluze, pulovere și cardigane la rochii și cojoace. De exemplu, acest cojocel mi s-a părut foarte frumos și numai bun pentru perioada rece.

Hainele sunt calitative și pot fi chiar și noi, cu etichetă. Echipa se ocupă de verificarea produselor de 4 ori – înainte de ședința foto, în timpul ședinței, la introducerea în magazin și la livrare. Acest lucru duce la reducerea riscului de a primi o hăinuță neconformă. Livrarea este rapidă și gratuită la comenzi peste 160 lei. Ai și dreptul la retur în 30 de zile dacă nu ești mulțumit sau mărimea nu se potrivește. E și un voucher de 50 lei valabil la comenzi de peste 210 lei, deci poți spune că este un câștig.

Este un lucru foarte bun că mai sunt magazine care se gândesc la toată lumea, nu doar la siluetele fusiforme. Femei perfecte nu prea există, dar tocmai aceste imperfecțiuni ne fac frumoși. De aceea e bine să alegem haine care ni se potrivesc și să ne găsim propriul stil.

4 Replies to “Oare mărimea M este deja cea mai mare de pe piață?

  1. eu sunt una dintre nefericitele care poarta masura mare la haine si mai este si privita ca o ciumata cand intreaba de asa ceva in magazine. Este oribil faptul ca nu avem dreptul sa ne imbracam frumos pentru ca suntem grase, Ma doare in 14 de aia care zic ca trebuie sa slabim daca nu ne convine. E dreptul meu sa fiu cum vreau.

    1. sincer, nu mi se pare normal… ceea ce se promoveaza in ziua de azi nu mai e realist, silueta perfecta exista doar cu infometare si cu mult sport. si pana la urma… ce viata e aia fara un mc sau o prajitura? nu zic mereu… dar macar din cand in cand si fara sa-mi para rau pt asta…

  2. Eu am o alta problema, nu gasesc haine suficient de mici. Marimea XS nu mai e deloc XS pentru ca adesea inot in ea. Am ajuns sa ma imbrac de la copii, insa inconvenientul este ca la haine elegante nu prea reusesc sa gasesc mare lucru la raionul pentru copii…
    Majoritatea dintre noi cred ca am ajuns sa avem probleme cu hainele. Marimile nu se mai potrivesc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *