Dacă mă urmăriți pe Instagram, ați văzut acum vreo săptămână că am avut prima mea tentativă de aplicare a ojei semi. Pentru că am primit la Galați Beauty Swap #3 câteva produse de la Amalia.ro, pe care îi urmăream în materie de unghiuțe, printre care și o ojă semipermanentă, am zis că ăsta chiar e un semn și trebuie să încerc! Mai ales că lampa UV deja o aveam, deci nu necesită o investiție suplimentară. Așa că am luat doar primerul și top coat-ul, și m-am pus pe treabă. Nu este complicat deloc, trebuie doar multă răbdare. Și în timp, se învață toate.

Vorbim despre oja semipermanentă Lila Rossa Gelack, în nuanța albastru neon, care face parte exact din colecția NEON, unde am văzut multe culori super faine, de vară. Bine, și ce că e vara pe terminate? Eu port culori neon și iarna 😀 Habar nu aveam cum se procedează, deci a fost nevoie de ceva muncă de documentare în faza inițială. Și tot am ratat câțiva pași, dar dara viitoare clar va ieși mai bine!

Prima dată… dar nu ultima!

La început, am aplicat primer-ul și l-am lăsat să se usuce. Greșeală! Trebuia și să pilesc ușor unghia, să îi iau luciul. Am aplicat primul strat de ojă, care vreau să vă zic că se aplică suuuper ușor, am uscat la lampă 2 minute (am timer), am revenit cu al doilea strat (aceeași poveste, uscat la lampă), apoi am sigilat cu top coat și la fel, uscat la lampă.Sincer, cu toate că nu am făcut totul ca la carte, unghiile au ieșit tare frumoase! Singura problemă a fost rezistența, n-au rezistat nici o săptămână, dar probabil că nu s-a prins bine oja. Nu-i nimic! Insistăm!

Pe lângă oja semipermanentă, am primit și un gel pentru unghii (acolo încă nu mă bag, vreau să învăț partea mai ușoară), o paletă de contouring, pe care sincer, habar nu am să o folosesc, poate mă încumet să mă mânjesc într-o zi, dar și un feohn de voiaj. Acesta este foarte util pentru călătorii, nu poți ști dacă găsești unde te cazezi. Cel puțin în anotimpul rece, eu mă usuc după fiecare spălare a părului.

Pe site găsiți mai multe produse, nu doar pentru unghiuțe, și sigur decizia va fi destul de complicată. Eu vreau să mă axez pe partea de ojă semipermanentă, unde am de învățat, dar am nevoie și de produse. Îmi fac cu ochiul și ojele magnetice, Cat Eyes, de la Cannini, sunt superbe! Ce sfaturi îmi puteți da în materie de aplicare, îndepărtare și întreținere ojă semi? Cum faceți voi și vă e mai ușor?

8 Replies to “Prima mea ojă semipermanentă și alte produse faine de la Amalia.ro

  1. Lui AKi ii place oja ta semipamanenta albastra, vad. Eu am inceput cu roz si lui Piki nu prea ii placea. Cand ii puneam bobite in castron, pufnea.

  2. Si pe mine ma bate gandul sa investesc in oja, lampa si ce mai trebuie, inca ma mai gandesc, asa ca articolul tau a picat la fix. sa ne tii la curent.

  3. Pe mine oja semipermanenta ma atrage din ce in ce mai mult, insa am un dubiu mic – pot sa folosesc lampa pentru manichiura cu gel pentru oja semipermanenta? sau am nevoie de alta lampa?
    Si eu, la fel ca si tine, sunt adepta culorilor puternice/neon. Chiar ieri mi-am luat o oja roz neon :)). De obicei aplic un strat de gel pe unghii si apoi le colorez cu oja. Mi-e mai rapid asa decat sa stau sa le colorez cu gel si sa le fac modelele tot din gel. As face insa pasul la oja semi, ca simt ca am ramas in urma.

    1. da, merge aceeasi lampa! ca tot pe uv/led merge si una si alta. buna ideea ta cu stratul de gel si oja dupa, ca poti sa le schimbi mai des. as vrea si eu sa ma specializez si pe gel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *