Neața bună, oameni dragi! Ultima săptămână din octombrie începe timid, un pic mai răcoroasă decât cea care s-a încheiat, dar era de așteptat. Vremea încă ține cu noi, chiar dacă suntem pe final de octombrie, e mai cald decât ar trebui. Tocmai de aceea îmi place să profit la maxim de vremea frumoasă. Sper s-o mai țină așa. Pentru că sâmbătă am ieșit la etapa finală a cupei Macec la speedway, am zis că e o ocazie bună să fac câteva poze în parc. Am avut fotograf de nădejde, așa că am putut să-l învârt cât am vrut eu, cu câte cadre am vrut :)) Așa că am strâns material nu pentru una, ci pentru 2 postări. Veți vedea despre ce e vorba. Până una alta, ținuta de azi se bazează pe flori de toamnă, pe culori și broderii.

Cu ocazia asta reușesc să vă arăt și bluza din colecția de toamnă de la C&A, care mie îmi place foarte mult. Ținuta este casual, numai bună de purtat pe vremea frumoasă care a tot fost. E simplă, nu încărcată, cu blugi și botine cu toc gros, dar piesa de rezistență este cu siguranță, rucsacul cu broderie de la Mahoni.

Are bretele reglabile și destul de multe buzunare. În interior are compartimentul mare, un buzunărel mic pentru chei și unul cu fermoar,și el destul de micuț. În față are un alt buzunar, super, cu broderie și ținte. Este destul de încăpător, intră cheile și alte obiecte în el. În spate are și acolo un buzunar, deci chiar ai unde să bagi foarte multe lucruri. Detaliile, țintele și fermoarele sunt aurii și se îmbună foarte frumos cu culoarea roșie a rucsacului. Am ales roșu pentru că negru mi se pare deja mult prea monoton.

Bluză – C&A
Jeans – New Yorker
Botine – CCC
Rucsac – Mahoni

Un alt plus? Bretelele pot fi prinse și astfel încât să fie purtat pe umăr ca geantă, nu doar în spate, ca rucsac.

Chiar mi se pare o piesă versatilă și sunt tare încântată de alegerea mea de la Mahoni! Plus că mi se pare că dă tare bine toamna, când totul e colorat și iese și mai mult în evidență! Iar broderia… face toți banii!

Îmi place ținuta asta și am abordat-o de foarte multe ori în această toamnă! Îmi place bluza, îmi place croiala și modelul, îmi place că rucsacul completează totul foarte frumos! Voi ce ziceți? Vă place alegerea mea de astăzi?

89 Replies to “OOTD – Flori și culori de toamnă

  1. Îmi place maxim ținuta asta, dar și fiecare element din ea luat separat. Rucsăcelul e simpatic tare, dar și bluza e frumoasă rău, botinele la fel…

    1. multumesc! sincer, si mie imi plac foarte mult. de botine m-am indragostit din prima clipa, sunt exact genul meu. am stiut ca trebuie sa le am!

  2. Îți sta foarte bine și se potrivește cu vremea de afara. Eu încă nu am un rucsac cu motive florale dar am rămas impresionata de acesta al tău.

  3. Foarte simpatic rucsacelul. Imi place mult tinuta ta lejera. M-a cucerit si bluzita ta! Iti sta extrem de bine cu parul scrut. Mie mi-ar fi frica sa fac o schimbare radicala, dar te admir

  4. Superb rucsacul sunteti Superba multumesc pentru concurs La multi ani si multa sanatate va urmaresc mereu cu mare drag imi plac postarile dumneavoastra va pup sanatate multa va urmaresc pe instragram georyla si pe fb david GeoRyla

  5. Imi place foarte mult tinuta aleasa de tine de prinde tare bine.Ador rucsacelele si gentile nu ma satur, chiar daca am cateva in mica colectie niciodata nu strica unul in plus, plus ca acesta are acele bretele si il poti tine stil postas, mi se pare super.

  6. Imi place tinuta ta…bluzita e tare frumoasa!😍Desi nu prea port eu rucsac..acesta este foarte frumos atat culoarea cat si modelul❤…

  7. Superba tinuta,culorile,iti sta foarte bine,chiar o tinuta minunata de toamna care se asorteaza perfect cu acest anotimp!

  8. este o tinuta foarte reusita iar peisajul este foarte frumosc.cel mai mult imi plac peisajele de toamna,si.imi plac pozele facute in acest anotimp.varietatea de culori ii da un alt aspect.

  9. E foarte frumoasa tinuta, iar rucsacul chiar ii da o nota aparte, mai colorata & eleganta deopotriva. Am inceput si eu sa apreciez astfel de piese, ca hainele mele majoritatea sunt inchise la culoare, deci cand adaug o geanta mai speciala reusesc sa obtin un look asa cum mi-l doresc.

    1. sa stii ca uneori ma gandesc si la asta cand iau genti sau rucsace, vreau sa imi scoata tinuta din anonimat, mai ales ca eu port culori destul de inchise, cel putin in perioada asta

  10. Superba tinuta. Imi place tot la ea. De la botinele super dragute, pana la camasuta inflorata, foarte frumoasa care se potriveste de minune cu rucsacul tau brodat. <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *