Ziua bună, oameni frumoși! Acum 2-3 săptămâni vă arătam pe Insta câteva produse primite de la Triodeluxe care au intrat în rutina mea de îngrijire a părului. Am primit două pachete pentru utilizare alternativă, dat fiind faptul că aveam ceva probleme cu mătreața și am primit acest sfat. Adevărul e că am folosit un tip de șampon destul de multicel, m-am înțeles bine cu el, dar la un moment au apărut problemele. De data asta m-am axat pe hidratare și pe 11 beneficii. Sună bine? Azi vorbim despre produse Tresemmé, încercate în premieră.

Pachetul e format din șampon și balsam, baza unui păr sănătos. Hai să fac un scurt istoric al părului meu: lung, gras la rădăcini și uscat pe lungime și la vârfuri, cu firul subțire, cu tendințe de rupere, vopsit de la 14 ani (adică de vreo 13 deja), decolorat, vopsit în culori turbate, cu amoniac, fără amoniac, mai câte o mască din când în când, mai produse speciale – măști, seruri, uleiuri, tratamente, scurtat la 27, tuns băiețește, vopsit mai rar, nema decolorat, dar nu știu cât mă ține. Concluzia – părul meu a suferit mult la viața lui. Nu vreau să-l fac wow din prima, că știu că n-am cum, dar vreau ca de acum să crească mai sănătos și mai frumos! Greu? Nu neapărat.

Pentru început, am hotărât să îl ”terorizez” mai puțin. Asta înseamnă, în principiu, să renunț la decolorat. Apoi, rărit vopseaua. Apoi, folosit produse mai bune calitativ, nu șampon la 5 lei sticla de un kil. Așa că Tresemmé mi s-a părut a fi o alegere bună. Am mai citit păreri pozitive, dar nu le-am încercat produsele niciodată. Ținând cont că am părul uscat pe lungime, hidratarea este exact ce-mi lipsește. Șamponul vine într-un recipient de 900 ml, care-mi va ajunge… o viață! :)) Glumesc, dar oricum, pe acolo. Mai ales la părul meu scurt, nu are rost să torni mai mult de 1-2 bobițe de mazăre. Face o spumă bogată, curăță bine, este destul de lichid și miroase frumos. Sistemul de deschidere este foarte practic, nu-ți rupi unghiile în el.

Balsamul vine în recipient de 500 ml, are același sistem de deschidere, este destul de consistent și descurcă părul instantaneu. Este un balsam cu clătire, se lasă să acționeze câteva minute și se clătește din abundență cu apă.

Presimt că cele două îmi vor ajunge o bună bucată de timp, mai ales că le folosesc concomitent cu altceva. Ambele conțin vitamina E și după o utilizare de mai bine de o lună pot spune că îmi lasă părul mai moale și mai hidratat. Se simte când dau cu mâna prin el! La alte șampoane nu este același efect. Uzul constant își arată semnele, doar așa te poți convinge de eficacitatea unui produs.

Voi ați folosit până acum produse Tresemmé? Ce experiență ați avut cu ele? Ce probleme cu părul aveți și ce v-ar plăcea să încercați din gama lor?

35 Replies to “Pachet pentru hidratare intensă de la Tresemmé

  1. Eu am folosit produse profesionale pentru par vreo jumatate de an si apoi am observat ca parul meu nu le mai accepta. Se obisnuise cu ele si nu mai aveam aceleasi rezultate, asa ca am fost nevoita sa le schimb. Nu e ok sa cumperi recipiente foarte mari, mai ales la cum ai tu parul foarte scurt acum, pentru ca nu stii sigur cum o sa te impaci cu ele pe termen lung.

    Eu mi-am cumparat pentru ca am prins la promotie samponul Absolut Repair Lipidium de la L’Oreal Professionnel, 2 sticle a cate 1500 ml si nu le-am folosit…una din ele este nedesfacuta iar cealalta mai are jumatate de cantitate. Nu mai folosesc samponul asta, pentru ca nu mai da randament… poate o sa-l refolosesc dupa o perioada, momentan m-am reorientat.

    1. eu le mai alternez si le mai sar ceva timp, daca vad ca nu mai imi priesc. mai fac cate o pauza, revin la ele… si tot asa

    1. sunt foarte faine produsele, iar pe site-ul triodeluxe chiar gasesti game pentru orice probleme ale parului si nu numai!

  2. Eu nu am folosit aceste produse dar prietena mea le foloseste de mult timp si le-am vazut in baia ei. E foarte multumita de ele si mi-a spus ca deocamdata nu vrea sa le schimbe cu altceva. Eu am parul vopsit si destul de uscat asa ca am nevoie de mai multa hidratare si momentan folosesc sampon din ingrediente naturale non spumant si balsam cu uleiuri.

    1. si setul asta e pentru hidratare, m-am bazat tot pe faptul ca si al meu e vopsit si uscat si n-am dat gres cu alegerea asta!

  3. In prezent folosesc și eu niște produse triodeluxe și îmi place cantitatea generoasa a acestora și faptul ca hidratează foarte bine firul de par

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *