Ziua bună tuturor! Astăzi vorbim despre ultimul parfum lansat de cei de la Avon, și anume Attraction Game. Face parte din ”familia” ce are la bază parfumul Attraction, atât pentru ea, cât și pentru el, Attraction Sensation (pentru ea), dar și setul Attraction One (două arome unisex). Vine atât în varianta solo, cât și ca set, cu loțiune de corp și mini-apă de parfum. Vorbim de o apă de parfum, deci de o persistență mai îndelungată și o concentrație mai mare a esențelor. Inițial, din descriere m-a dus cu gândul la un parfum dulce, mai nimerit pentru sezon rece, însă am avut surpriza să dau peste un parfum uimitor, potrivit pentru orice moment.

”Un contrast fructat proaspăt, cu o aromă picantă și captivantă care se transpune în ciocolata neagră fermecătoare și un acord hipnotizant de arome, cu o urmă persistentă de ambră și acorduri lemnoase.”

Întotdeauna am fost fan ambră, am mai avut parfumuri care au avut această bază și mi s-au părut genial ”construite”. Parfumul se deschide cu o notă fructată, este ușor picant, însă senzația de ”prea greu” dispare imediat, făcând loc unor note ce aduc ușor cu vanilia. E ceva cald, însă subtil, nu te apasă. Nu sunt cea mai mare expertă în ceea ce privește notele parfumurilor, însă încerc să reproduc ce îmi inspiră mie. Persistența mi se pare ok, de câteva ore, ceea ce e bine pentru un parfum care nu este de la un brand mega-cunoscut și este accesibil, totodată.

• note de vârf: nectar de piersică, piper roz, coulis de mure

• note de mijloc: acordul hipnotizant de arome, tuberoză, ciocolată neagră

• note de bază: boabe de tonka, ambră, note lemnoase catifelate

Ambalajul e și el simplu, cei de la Avon păstrează ideea de la Attraction, însă culoarea violet de pe recipient îi dă un aer mai elegant. Pot spune că l-am purtat și ziua, și seara, și mi s-a părut potrivit pentru orice moment. Nu știu cum ne vom împăca la 30 de grade, însă la primăvară cred că vom fi prieteni.

Îmi plac parfumurile și încerc să le folosesc din ce în ce mai des în ultima vreme. E adevărat, nici nu mai cumpăr ca nebuna, ci încerc să le consum pe cele pe care le am. Attraction Game este un parfum de zi cu zi, dar care îți dă un sentiment de putere și eleganță. A intrat rapid în topul favoritelor mele și pot spune că îmi convine și persistența lui. Voi l-ați încercat? Cum vi s-a părut?

12 Replies to “Povestea unui parfum – Attraction Game

  1. Inca nu le am incercat ! Dar pe viitor ma gandesc va il voi incerca !
    Multumesc frumos pentru informatii si pentru recomandare !

  2. De-a lungul timpului am tot incercat parfumuri de la Avon si m-au impresionat placut. Persista bine si sunt niste combinatii de arome foarte placute. Trebuie sa-l incerc si pe acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *