Interes general

Prima mea lenjerie de pat de la Novahouse

Ziua bună, oameni frumoși! Cam de o săptămână am primit o lenjerie de pat de la Novahouse și nu am apucat să vă povestesc despre ea. M-am bucurat foarte mult, dat fiind faptul că am destul de puține lenjerii și mult mai puține pe măsura patului meu! În ultimele luni am beneficiat de existența unui topper, dar care pe lângă confort, a adăugat și câțiva centimetri în înălțime saltelei pe care o am. Astfel că am nevoie de cearceafuri de pat cât mai mari, ca să nu fugă la prima atingere. Așa că atunci când am primit lenjeria și am văzut dimensiunile, am zis că am dat lovitura.

Vorbim despre plicul de pilotă de 200×200, două fețe de pernă de 50×70 și un cearceaf de pat de 220×240. Adică mai mult decât ok pentru patul meu e 160×200. Lenjeria este de la brandul turcesc Gokay Innovation Line. Știam că lenjeriile turcești sunt extrem de bune, mai am două pe acasă, dar nu de la acest brand. Însă știu că sunt calitative și am fost mulțumită de ele. Cei de la Novahouse furnizează niște lenjerii de vis, dar nu numai. La ei găsiți și pilote, și cuverturi, toppere sau chiar covoare.

Părerea mea despre lenjeriile de la Novahouse

Modelul pe care l-am primit eu este unul floral cu vrăbiuțe, din bumbac 100%. Cearceaful de pat este roz, simplu, iar fețele de pernă au și ele imprimeu. Plicul de pilotă se închide cu nasturi, iar fețele de pernă sunt tip plic. Nu am ce să comentez asupra acestor lenjerii din bumbac 100%, s-au comportat extrem de bine și la spălat, nu s-au decolorat, și au rezistat și ”săpăturilor” lui Aki. Da, el are obiceiul ăsta, să ”sape” în pat, mai ales când simte ceva nou pe el.

Materialul este extrem de plăcut la atingere. Nu refuz nici lenjeriile satinate, însă aceasta nu este deloc așa. Cele turcești pe care le am sunt lucioase și catifelate, ușor satinate. Aceasta se vede că e din bumbac, fără alte adaosuri. Materialul este rezistent, culorile sunt vii, iar imprimeul chiar e reușit și nu mi se pare încărcat.

Personal, sunt foarte încântată de lenjeria mea de la Novahouse. Este calitativă, lucrul ăsta se vede de la prima spălare (test suprem). Îmi place culoarea, îmi place imprimeul, îmi place materialul! Da, poate că nu costă foarte puțin, dar cred că prețul reflectă calitatea. Am mai avut experiența unor lenjerii foarte ieftine, pe care le-am pierdut de la prima spălare. Așa că acestea vă pot spune că merită din plin! Voi ce tip de lenjerii preferați? Satinate, din bumbac, elastice?

Comments

Cristina Dragomir
9 august 2019 at 21:59

foarte frumos imprimeul si ma bucur ca ai nimerit material bun pentru ca asta conteaza cel mai mult la o lenjerie de pat, in opinia mea. Mie poti sa imi dai una si neagra, dar sa fie bumbac.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *