Beauty

Produse consumate în luna februarie

Ziua bună, oameni frumoși! Azi vorbim despre produsele pe care le-am terminat în luna februarie, ultima oficială de iarnă. Sper să nu ne mai facă vremea vreo surpriză și să fie așa plăcut afară și de acum încolo. Mă urnesc mai greu, nu știu de ce, simt că mă aglomerez cu multe, dar sper să revin pe făgașul normal și să mi le pun curând în ordine. Totuși, asta nu însemnă că stau degeaba. Ba din contră! Nici eu nu știu când am  timp de atâtea, dar parcă aș mai cere 1-2 ore în plus. Dar hai să vedeți ce recipiente au mai ajuns la gunoi!

Produse pentru îngrijirea părului

Aici menționez pe primul loc fiolele tratament de la Fanola. Sunt de fapt o loțiune energizantă, ce întărește firul de păr. M-am înțeles foarte bine cu ele și le am de ceva timp, mai ales că la părul scurt nu mi s-a părut necesară o întreagă fiolă, ci doar jumătate. Vopseaua de păr de la Syoss continuă să fie în topul preferințelor, parcă nu strică părul așa rău ca altele. Șamponul uscat de la Douglas nu a fost yay, dar nici nay, a fost acceptabil. Nu știu dacă îl voi recumpăra prea curând, dat fiind faptul că nici nu am mai ajuns la Galați de curând. Cât despre șamponul Rekze, a fost o alegere fericită și pot spune că ne-a mers bine la amândoi cu el!

Produse pentru ten, parfumuri și make-up

Loțiunea tonică de la Gli Elementi a fost super faină, mai am gelul de curățare din aceeași gamă. Exfoliantul cu miere de la Apidava mi-a plăcut maxim, mai am unul început, deci mă mai pot bucura de efectele sale. Balsamul de buze Eos a fost la Mr… până când l-a prins Aki și s-a ocupat de ce mai era din el. Crema de ochi Bielenda a fost ok, dar nimic wow. Am reușit să termin apa de toaletă C-Thru Black Beauty, una din favoritele mele. Și Mr. a terminat apa de toaletă STR8 Ahead și a înlocuit-o deja. Am consumat și mini apa de parfum Etoile de la Fragonard, care a fost minunată, dar și Mascara Med XL, unul din cele mai bune rimeluri folosite în ultimii ani.

Produse pentru corp

La categoria produse de corp, am produse terminat și produse aruncate. Deh, se mai întâmplă… Gelul de duș cu rodie de la Anian a fost super, spornic, aromat, cu multă spumă… perfect! Gelul de duș Paw de la Balea nu a fost așa grozav, dar l-am dat gata repede. Roll-on-ul B.U. Action a fost chiar fain pe perioada de iarnă! Mi-a plăcut mult și crema de mâini cu flori de portocal de la Marionnaud. Gelul intim de la Dove a fost ok, dar pentru faptul că testează pe animale, nu îl voi mai cumpăra. Cele două creme de la Remary au luat calea gunoiului. au un efect termic mult prea puternic și nu știu dacă e chiar atât de ok. Plus că îmi cauzează mâncărimi groaznice, așa că am preferat să le arunc.

UPDATE: Am o poziție oficială din partea celor de la Dove, care mă asigură că de mult timp, compania nu testează pe animale și au produse Cruelty free. Big like! Îmi cer scuze pentru eroarea în care m-am aflat și mă bucur enorm să aflu asta, dat fiind faptul că e un brand pe care îl îndrăgeam!
Suplimente alimentare și produse random

Mai ales în sezonul rece, sunt nelipsite! Oricum, mi-am făcut un plan – să nu mai îmi lipsească seleniul și zincul de acum încolo. Vitamina C efervescentă și cea cu zinc au fost și ele de ajutor!

Nelipsitele șervețele Cien, din care îmi fac provizii când ajung prin Lidl, le folosesc atât acasă, cât și la birou. Iar rezerva de Glade cu arome de sărbătoare chiar a fost faină!

Cam acestea au fost produsele pe care le-am dat gata în iarna asta! Să vedem ce ne rezervă primăvara! Voi cu ce ”goliciuni” vă mai lăudați?

Comments

Cristina Dragomir
7 martie 2019 at 01:44

eu nu ma laud cu articole empties pentru ca mi-e cam aiurea sa stau sa adun ambalaje si recipiente de produse. Apa de gura tocmai am pus alta azi, pasta de dinti s-a terminat si ea, ba chiar și o apă micelară Bioderma… mai sunt, dar nu-mi aduc aminte acum.



7 martie 2019 at 16:33

Fiolele de par cred ca le voi incerca si eu❣ imi curge părul si am si fire subtiri::(



7 martie 2019 at 17:35

Ai avut ceva consum 🙂
Unele produse se duc și la mine foarte repede, unele mai greu. Spre exemplu săpunul lichid, gelul de duș și pasta de dinți, cremele de mțini sunt cela mai des schimbate.



gutu bianca lucia
7 martie 2019 at 20:33

am avut si eu exfoliantul de la Apidava, nu stiu de ce dar nu mi-a placut deloc de el



7 martie 2019 at 20:57

Mâine intenționez să intru și eu în ambalajele goale… Șervețelele de la Cien le folosesc și eu pentru ten, dar nu le țin niciodată pentru consumate, cred că termin o cutie cam la două luni.
Mie-mi plac la nebunie gelurile de duș Balea, dar variantele lor „clasice”.



    GabytzaRock
    11 martie 2019 at 09:09

    da, sa stii ca am observat ca variantele clasice de la balea raman cele mai faine! noi folosim servetelele cien pentru orice, la noi se duce cam o cutie pe luna, uneori chiar 2



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *