Ziua bună, oameni dragi! Încep prin a vă ura încă de azi Paște fericit și sărbători liniștite alături de cei dragi. Eu am cozonacul în cuptor, nu am făcut mare lucru pentru aceste sărbători, încă nu suntem hotărâți exact ce facem. Dar ne decidem repede. Azi avem un scurt articol despre produsele consumate din luna aprilie, ca să nu mai pățesc ca în martie, când am scris după două săptămâni. Fiecare lucru la vremea lui. Mă gândesc că printre ouă, sarmale și cozonaci, mai aveți timp și de 2-3 rânduri. Să vă povestesc, deci!
Produse pentru ten
Cremele Elmiplant Hyaluronic Gold. Mi-au plăcut, însă parcă nu se mai terminau. Nu știu de unde senzația asta. Le am cam de pe la Crăciun. Și le foloseam atât dimineața, cât și seara. Mi-au plăcut. Am trecut, totuși, la altceva.
Produse pentru păr
Nimic surprinzător, mi-am schimbat iarăși culoarea părului. De data asta, însă, drastic. Am trecut la negru albăstrui. Îmi place, parcă îmi era dor de o nuanță închisă. Am terminat și șamponul anticădere de la Gerovital. Nimic wow. Eu tot văd că îmi cade părul. Mai am și fiolele. Dar presimt că mai durează până le consum.
Produse pentru corp
Mi-a plăcut gelul de duș Treaclemoon, a fost primul de la ei pe care l-am folosit. Săpunul lichid Farmona a fost super, l-aș recumpăra! Mi-a plăcut și scrubul de la Cocosolis, deși faci dezastru în baie, are un stil de aplicare foarte messy. Mostra de la Cetaphil am folosit-o pentru mâini, nu mai am nicio cremă la tub, așa că am zis să mai reciclez ce mai e prin casă.
Produse random
Șervețele faciale, ok, nimic notabil. Lumânarea parfumată am ăprimit-o la o campanie cu Milde, însă nu aș da banii pe ea. Nu miroase deloc. Odorizantul Eyfel e genial, dacă găsiți, luați cu încredere, sunt ieftine și bune.
Produse expirate (sau vechi)
Am decis să mai scap de produsele Cocosolis pe care le aveam. Nu de alta, dar zăceau efectiv acolo de cel puțin un an, dacă nu mai bine. Și sincer, chiar nu văd rostul pentru care să le mai țin. Am folosit cel mai mult uleiul Choco la plajă, dar m-am pârlit de vai de mine. Așa că nu mă mai complic. Totdată, am aruncat și uleiul pentru față de la Imar Skin. Nu am avut probleme cu el, dar e prea mult pentru tenul meu. Nu mi se pare că face nimic notabil. Și mai ales că vine vara, nu mai pun pic de ulei pe față.
Super produse, nu am mai luat nimic nou, mulțumim pentru informații.