Ziua bună, oameni faini! Ultima lună de vară a trecut, dar nu pot spune că îmi pare rău deloc. E mai răcoare, mai liniște, încet-încet se instalează toamna. Vara asta nu a fost wow, mi s-a părut exagerat de cald și nu am ajuns nici la plajă. Adevărul e că nici nu mai am răbdare să stau atâta timp la soare. Dar săptămâna trecută am ajuns și prin alte orașe, de obicei, septembrie e luna concediului. Sper să mai apucăm să mai plecăm pe undeva măcar o zi-două. Azi vă arăt ce produse am mai consumat în luna ce a trecut, însă și câteva pe care le-am aruncat, pentru că le-aveam de prea mult timp și stăteau nefolosite.

Produse pentru ten

Am folosit una din măștile 7th Heaven și da, chiar e rai curat! Îmi plac la nebunie și nu ratez nicio variantă! Plasturii pentru puncte negre de la Balea au fost extrem de utili în ultima vreme, dat fiind faptul că nu îi mai cumpărasem de ceva timp. Mostrele Mizu le-am primit de la Lambre și mi se par geniale, cremele sunt dense și reconfortante. Am aruncat și un burețel de male-up, precum și un creion de ochi de la Catrice care s-a terminat. De asemenea, s-a terminat și uleiul multifuncțional de la Chi. Acesta e bun și pentru păr, și pentru piele, însă eu l-am folosit doar pe păr.

Produse pentru păr

Tonerele pentru păr blond de la I heart Revolution mi s-au părut geniale, și acum mai am culoarea lor în păr. Masca cu cafea de la Eveline a fost ok, însă nu wow. Am folosit șamponul pentru volum de la LOreal, dar și Ecophane, însă mi s-au părut la fel ca toate celelalte.

Produse pentru corp

Am consumat 3 geluri de duș de la Dermacol, arome diferite, și toate mi se par la fel de faine. Scrubul de la Organic Shop e super yummy. S-au dus și două Borotalco stick, deși am avut probleme cu ele, că picau pur și simplu din suport. Am avut niște iritații urâte la deodorantele de tip spray, așa că am dat-o pe stick-uri. Protejează, însă nu se țin bine pe poziții, pică săpunelul de acolo. Mi-a plăcut gelul intim de la Biorga și am adorat șosetele exfoliante de la 7th Heaven. Am testat și o mostră de cremă de corp Cetaphil și a fost super. Mi-a plăcut și crema de mâini cu aromă de căpșuni, însă nu hidratează excelent.

Produse de la Mr.

Afterhsave STR8, favoritul lui. A încercat și spuma de ras Nivea Men Sensitive. Și a terminat parfumul Ultra Male de la Jean Paul Gautier. Destul de ok, nu prea înecăcios.

Produse random

Vașnicele șervețele Cien, Aspasia collagen beauty, pe care le folosesc și acum, pasta de dinți Elgydium. Să nu uit de suplimentele de la Mivolis pentru vegani și vegetarieni. Uneori simt că îmi lipsește ceva, de aceea completez cu vitamine.

Produse aruncate – prea mult timp

Aici m-am despărțit de o paltea Essence, e doar la mine de vreo 3 ani, nu știu câți mai are și în spate. La fel, farduri de ochi, de la Melkior, Flormar și Trend it. Paleta de iluminatoare de la Rimmel are și ea ceva timp. La fel și concealerul Boys N Berries. Să nu mai zic de rujuri… mereu am zis lasă, că le port, și ciuciu. Așa că nu am mai stat pe gânduri și le-am dat la gunoi. Sunt mult, mult prea vechi.

Cam acestea au fost produsele din luna august. Vine toamna, se schimbă un pic vremea, îmi propun ca măcar de două ori pe lună să folosesc un autobronzant, măcar o mască pe săptămână și cremă de corp de minim 2 ori pe săptămână. Oare îmi iese? Voi ce ați mai descoperit recent?

6 Replies to “Produse consumate în luna august

  1. Am folosit si eu cateva dintre produsele pe care le-ai terminat, Gelurile de dus Dermacol sunt si la mine in nr cat mai mare. Curatenie in farduri am facut si eu de curand , am aruncat cateva fiindca tpt asa le=am tinut de mila sa nu le arunc :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *