Ziua bună, oameni dragi! Pentru că luna trecută nu am avut cine știe ce produse consumate, am rămas la ideea că mai bine strâng din 2 luni și fac un articol. Și a fost o inițiativă bună, întrucât în prima lună de toamnă parcă am reușit să strâng mai multe recipiente goale. Se pare că pe timp rece consum mai mult 😀 Voi nu faceți la fel? Dar să ne bucurăm de toamnă și să privim înainte spre sezonul rece, schimbând rutina de îngrijire a întregului corp!

Produse pentru corp

Începem cu categoria deodorantelor, care au fost uzitate în variante spray, de la mărci diverse. Preferatul meu rămâne, totuși, Rexona Men, chiar dacă nici STR8 nu mi s-a părut rău.

Când vorbim de corp, vorbim de geluri de duș, de loțiuni intime, dar nu numai! Am reușit să consumăm nu mai puțin de 3 geluri de duș și un exfoliant. Cel mai cel mi s-a părut gelul cremă de la Tesori, au niște produse de-a dreptul wow, cel mai nașpa a fost cel de la Oma Gertrude. Sec, fără miros, fără textură, chiar a fost nașpa. Exfoliantul cu pepene roșu de la Bielenda a fost super yummy!

Loțiunea intimă de la Ziaja e tare faină, dar nu îmi place că nu are o pompiță pentru dozare. Săpunul lichid Careline a fost super, cremos, delicios, păcat că i-am stricat pompița. Crema de mâini de la TrioVerde a fost de-a dreptul yummy, mirosea a Crăciun și hidrata foarte bine! Loțiunea autobronzantă sub duș a fost interesantă, dar tind să cred că trebuie să te ții de ea ceva timp!

AM și câteva chestii pe care le-am aruncat pentru că mai aveam pe fund – produsele de la Elmiplant. Până vara viitoare expirau. Cu apa de iasomie m-am înțeles la început, apoi nu știu de ce, mi se înroșea pielea de la ea…

Tot din categoria corp fac parte gelul de duș Nivea Clay Fresh, varianta cu busuioc și ghimbir, care a fost foarte energică, dar și lichidul de uscat oja de la Sally Hansen. After shave-ul de la STR8 făcea parte din categoria pentru ten, dar l-a prins greșit la poză.

Produse pentru ten

Am reușit după ceva timp să termin crema de la Elemis cu colagen marin. Mi-a priit, deși nu pot să nu recunosc că pare că are cam mult parfum, sau cel puțin miroase prea pregnant. Crema pentru ochi de la Cien nu a fost nici yey, nici ney. Așa și așa. Masca exfoliantă de la Korika a fost ok, dar parcă nu mi-a îndeplinit așteptările. Gelul 3 în 1 de la Bielenda a fost ok, doar că se întărea destul de des la bază și trebuia să spăl recipientul.

Tot o poză 2 în 1, am aici produse pentru ten și unul pentru păr. Plasturii de la Skinlite au fost super nașpa, nu îi recomand nimănui. Se dezintegrează efectiv pe nas când tragi de ei, nu au niciun efect. Masca din bambus de la 7th Heaven a fost chiar super relaxantă. Crema pentru masaj facial de la Ayurveda nu am mai folosit-o de ceva timp, așa că am decis s-o arunc. Decolorantul Blondor de la Wella a fost suuuuper, nu m-am ales cu părul ars de la el deloc! Încă mai am din emulsia oxidantă de 6%, trebuie să mai iau o nouă cremă acum.

Produse pentru păr

Am reușit performanța de a termina ambele șampoane începute de la Avon! Mă mir cum am făcut asta, fiind și cantități mari, de 400 ml. Unul a fost pentru reconstrucția firului de păr, unul anti îngălbenire, pentru păr blond. Nu wow, acceptabile doar. Am găsit o nouă vopsea faină de la Loncolor Natura, nuanța Blond nordic.

Produse diverse

Ca și produse de îngrijire orală, avem apa de gură Apidava, apa de gură Colgate cu Minioni și o pastă de dinți cu apă de trandafiri. Curiozitate ce nu se va mai repeta.

Șervețelele Cien sunt la putere, nu e lună în care să nu consum câte o curtie. Multi-mineralele de la Lidl sunt nelipsite din casă. la fel și bețișoarele de urechi Cien. Am mai consumat un spray VIPoo, care chiar mi se pare ok. Util. Mai am unul.

Dischetele demachiante sunt tot de la Cien! Șervețelele umede nu mai știu de unde le am, dar au fost ok pentru șters suprafețe. Mierea cu nucă de la Apidava rămâne the best!

Cam acestea au fost produsele consumate de mine în decursul celor 2 luni. Mergem înainte și pentru lunile de toamnă alegem chestii pe care vara le-am cam ocolit – make-up, hidratare și mai multe măști! Voi cum vă pregătiți de toamnă?

19 Replies to “Produse consumate în lunile august-septembrie

  1. Câtă treabă ai avut! 🙂
    Adevarul e, că și la mine s-a consumat mai multe parca decât în alte luni. Habar nu am de ce! 🙂
    Produsele de la Apidava sunt și ale mele gata, norocul meu că am doză dublă.
    Spor în continuare!

  2. Uite, in cazul gelului de dus Nivea eu patesc faza ca nu mi se pare ca parfumul produsului ar mai fi intens odata ce gelul de dus paraseste sticla. Apropo, tu chiar ai terminat produse in ultimele 2 luni, nu gluma.

  3. Eu simt ca nu mai termin anumite produse. Mereu ma las atrasa de altele si uit de cele pe care le-am desfacut si le-am folosit o data sau de doua ori. Imi plac produsele folosite, fac parte din categoria mea de interes, multe le-am avut si eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *