Ziua bună, oameni dragi! Știu că nu e chiar final de lună, mai sunt câteva zile, dar nu prea mai am nimic de terminat zilele astea, așa că am considerat că ar fi cazul să fac acest articol. Nu de alta, dar în weekend sunt la muncă, e deja 1, deci sigur depășeam. Parcă nu-mi vine să cred că deja a trecut o lună de toamnă. Vorba vine o lună, pentru că abia zilele astea s-a mai răcorit și am simțit că a trecut vara de tot. Nu plouă, nu e urât, doar că e mai răcoare un pic și bate vântul. Cel puțin azi. Pe prognoză îmi arată că urmează ceva frig, fapt care pe mine nu poate decât să mă bucure, pentru că deh, nu mă dezmint, sunt născută toamna și se vede asta!

În materie de produse de păr am consumat doar șamponul Nivea Hairmilk (review aici) și două vopsele, de fapt un nuanțator de la Schwarzkopf și o vopsea de la Loncolor. Gata, rămân fidelă roșului o perioadă. Mă gândesc să încerc și nuanțatorul de la Kallos, poate rezistă mai mult. Așa, în 2-3 săptămâni s-a dus și vopseaua… fiind părul decolorat, prinde foarte greu.

Am reușit să termin un parfum, ceea ce nu poate decât să mă bucure. V-am arătat colecția mea, încă sunt pe aromele de vară, deci mai am timp să mai termin din ele. Am dat la gunoi ambele rimeluri prezentate în acest articol, întrucât, așa cum vă spuneam, cel de la Bottega încarcă genele groaznic, iar cel de la Rimmel se fărâmițează și cade într-o veselie, mă fac urs panda. Am aruncat pila mea de unghii, ceea ce înseamnă că-mi trebuie alta, dar și corectorul de la Cien, pentru că mai e un pic și și-a cam schimbat textura, nu se mai întinde uniform.

Am consumat și câteva produse pentru ten, respectiv plasturii pentru puncte negre de la Balea, bifazicul Nivea , de care sunt iremediabil și veșnic îndrăgostită, tonicul Cosmeplant cu castravete, luat din Republica Moldova, loțiunea cu aloe vera de la Nomasvello și două măști tip șervețel de la Balea. Despre aceste măști o să vă povestesc curând, sunt descoperiri recente.

Am consumat și scrubul cu vișine și loțiunea intimă, luate tot din Republica Moldova, dar și loțiunea pentru picioare cu grapefruit și mentol de la Balea, care a fost super vara asta!

Din categoria ”altele”, am un deodorant Rexona Men (veșnicul și eternul), un supliment Slemol de la Ayurmed, un sirop de tuse tot de la ei, și o pastă de dinți Parondotax, care nu mi se mai pare așa grozavă, gingiile sângerează în continuare. Am trecut pe Sensodyne, să vedem ce știe și ea să facă…

Cam acestea au fost produsele consumate în prima lună calendaristică de toamnă. Aștept frigul, ploile și zăpada. Și ziua mea, clar! Mai e foarte puțin. Știți că mă entuziasmez mereu în perioada asta. Unde mai pui că mai sunt și 3 luni până la Crăciun, deci… numai motive de bucurie. ZI faină să aveți, și liniște!

35 Replies to “Produse consumate în luna septembrie

  1. Si eu la fel, astept ziua mea si Craciunul :))) Cat despre Parodontax o folosesc de ani de zile si tot imi sangereaza gingiile. Sensodyne ma enerveaza maxim gustul, asa ca nu pot sa o folosesc.

  2. Eu as vrea mult sa incerc samponul Nivea Hairmilk, sa vad cum se comporta cu parul meu. Si produsele de la Balea as vrea sa se gaseasca mai mult in dulapiorul meu, dar din ce stiu nu le-am prea vazut prin supermarket-uri, in DM sunt mult chestii de la ei.

  3. Deja stau și mă întreb cu ce-o să mă cadornisesc de ziua mea și de Crăciun… Sper să nu se trezească cineva să-mi dea ceva ce am sau ce nu-mi place. Cam nașpa să fii născut în decembrie sau în prima parte a lui ianuarie, dar, sinceră să fiu, nu mi-aș schimba deloc zodia.

    1. de ce sa fie naspa??? pe mine ma deranja la un moment dat ca am ziua de nastere si cea de nume asa apropiate, dar totusi, e bine ca primesc cadouri, nu? 😀

  4. La pasta de dinti mie cel mai bine mi-a facut Lacalut, dar nu prea imi place gustul. Si daca ai probleme cu sangerarile, sa stii ca foarte buna este infuzia de salvie, sa clatesti gura cu ea de mai multe ori pe zi.

  5. WOW! Ce de produse minunate!
    N-am mai folosit de ceva timp BALEA! Era un timp cand numai asa ceva foloseam -tot ce aparea imediat imi luam! Nici nu mai mi-aduc aminte cand am uitat sa-mi mai cumpar! 🙁

  6. Sa nu te puna naiba sa te mai faci bruneta 😀 iti sta super blond roz-roscat am vazut poza pe facebook. Cu gingiile care sangeraza este mai complicat poate indica paradontoza, prezenta tartru supragingival dar si subgingival, daca vrei sa o rezolvi intradevar cred ca doar prin detartaj si air-flow se poate remedia. Chiar daca pare banal o periere cu bicarbonat ocazional poate ajuta plus apa de gura antibacteriana de doua ori pe zi dimineata si seara.

    1. la detartraj ma gandeam, latceva nu cred sa mai amelioreze problema asta. ma bucur ca-ti place nuanta la par. initial nu ma obisnuiam cu ea, am vrut s-o schimb instant, dar acum a inceput sa-mi placa si mie 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *