Neața bună, oameni dragi! Am avut un weekend ”pe drumuri”, dar ziua de ieri nu s-a încheiat tocmai așa cum speram. Toată lumea e ok, dar sunt anumite probleme care nu erau prevăzute și mi-au cam dat zenul peste cap. Dar profit de ziua asta, fiind liberă, cât și de cea de mâine, și azi vorbim despre produsele Rimmel primite la Galați Beauty Swap 2, care îmi fac viața mai ușoară.

Avem 4 produse Rimmel, care, zic eu, sunt mai mult decât suficiente pentru un make-up complet – mascara, iluminator, kit pentru sprâncene și ruj. Asta dacă ai un ten ok, care nu necesită fond de ten sau bb, zic că e mai mult decât ok. Eu am folosit toate produsele și doar unul nu m-a încântat, ba din contră. Dar, să le luăm pe rând.Kit-ul pentru sprâncene e una din descoperirile acestui an! Da, probabil o să ziceți că am coborât din copac ieri, dar nu am considerat niciodată că e musai să-mi conturez sprâncenele. Totuși, în momentul în care m-am prins cum se face… mi-a plăcut! Asta după ce am încercat și vopsitul la salon, deși eram cam reticentă. Fiind mai blondină din naștere și cu tenul deschis, am zis că nu o să-mi stea bine cu sprâncene mai închise. Dar, ce să vezi… m-am înșelat!

Kit-ul e format din două compartimente, unul cu fard și unul cu ceară, și are o pensulă dublă și una gen cea de la mascara. Nu știu până la urmă care e ordinea corectă de aplicare – întâi fard sau întâi ceară, dar pot să vă zic că ambele variante merg bine la mine. După care uniformizez totul cu pensula spiralată. Și arată super!

Și iluminatoarele sunt foarte drăguțe, deși trebuie avut mare grijă la utilizare. Dacă pui prea mult, riști să arăți ciudat. Până acum am folosit doar prima nuanță, cea rozie, pentru că nu m-am bronzat. Probabil că după ce prind câteva ședințe de plajă o să trec măcar și la a doua. Rezistă destul de ok, eu folosesc extrem de puțin, să nu strălucesc prea tare.

Rujul Provocalips a fost o surpriză pentru mine! Am văzut eu că scrie 16 ore de rezistență, dar nu credeam… M-am speriat un pic și de nuanță, mi s-a părut cam închisă, dar când colo… arată superb pe buze! Și rezistă o mulțime, apa micelară nu reușește să-l șteargă. Abia cu demachiant cremă sau bifazic am reușit să-l îndepărtez.

Rujul are două capete, unul cu culoarea propriu-zisă, iar celălalt cu un balsam care ajută la fixare și strălucire. Nu acesta e cel ce oferă rezistență, dar arată mai ok cu el, mai natural. Folosit singur, rujul este mat. Iată cum arată pe buze și cum se comportă la demachiere:

Din păcate, rimelul e cel care a dezamăgit, dar nu prea mă mir, pentru că nici cu varianta Wonderfull simplu nu m-am înțeles. Lipește genele teribil, și asta doar din cauza periuței. Așa că o să aștept să termin unul din rimelurile pe care le am desfăcute la momentul ăsta și voi prelua periuța. Vă las o poză doveditoare cu un singur strat, să-mi spuneți și voi cum vi se pare.

Voi folosiți produse de la Rimmel? Care sunt favoritele voastre? Mie mi se par produse accesibile și foarte ok ca și calitate! Mai multe detalii despre ele găsiți și pe pagina lor de Facebook.

34 Replies to “Produse de la Rimmel pentru un make-up complet

  1. Tarziu m-am prins si eu ca sprancenele au un rol determinant in fizionomia fetei. Folosesc si eu un kit pentu sprancene si imadiat se schimba situatia atunci cand il aplic. Ma mai tenteaza rujul, rezistenta asa de mare? da, l-as vrea.

    1. Stai linistita, Claudia, mie inca nici nu-mi trece prin cap sa-mi conturez sprancenele. Apropo, eu am un fond de ten de la Rimmel cu care nu reusesc sa ma impac chiar deloc.

  2. ete na! cine sa spuna ca ai coborat din copac? Uite nici eu nu imi conturez si colorez sprancenele. de fapt nu fac multe cand vine vorba de ingrijire si machiaj. De unde atata timp sa le execut pe toate?

    1. da, sa stii ca ma seaca timpul asta… dar ma sacrific! iti dai seama ca ma trezesc cu juma de ora mai devreme decat e preconizat doar pentru machiaj…

    1. am observat azi ca la capitolul mascara mai am doar 2 desfacute – cea de la rimmel si cea de lșa miyo, la care le inversez periutele. desi sunt atat de incomod de folosit in modul asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *