Ziua bună tuturor! Am revenit cu partea a doua a Project pan-ului despre care am început să vă vorbesc ieri sau mai bine zic, cu partea a doua a listei de produse. Nu mai intru în detalii, ați înțeles ideea, nu mai este permis mersul la cumpărături anapoda. Intru direct în pâine, cu lista propriu-zisă.

La capitolul produse pentru păr…e mult de spus. Nu mă refer la șampoane, că și acolo am câteva de folosit, ci la serumuri, spray-uri, șampoane uscate, fixative și toate cele. Avem așa – ca și șampoane uscate, cel cu vanilie de la Balea și got2b, primit în cutia Dm. Ambele faine, ambele folosite frecvent. Am spuma de la Nivea pe care nu o folosesc deloc, pentru că nu-mi coafez părul și nu mă prea ajută cu nimic. Tot de la Balea am un spray de volum care nu face mare lucru, ci doar fixează puțin. De la Anian am un spray bifazic cu colagen, keratină și acid hialuronic. L-am folosit la început, dar dup-aia l-am dat deoparte, este foarte spornic și ține o veșnicie.

De la Gliss am două balsamuri fără clătire care îmi vor fi de folos când se va termina masca pe care o am acum în baie. De la Gerocossen am o loțiune împotriva căderii părului pe care a folosit-o o vreme, dar am schimbat șamponul și am schimbat-o și pe ea. De la Gerovital am 3 produse – loțiunea cu petroleum, pe care e cazul s-o scot la înaintare, că nu mă va ține foarte mult, serul pentru vârfuri despicate, care nu e wow, dar…merită folosit, și serul termo-protector, pe care chiar îl folosesc constant înainte să-mi creponez părul.

Hai să vorbim și despre șampoane, că doar e un project pan care le cuprinde pe toate, nu? Șamponul Activa Plant de la Gerocossen nu l-am terminat nici acum, dar mai e mai puțin de jumătate. Am două antimătreață, deși nu îmi dau seama acum de ce le-am luat. Parcă zic că am avut o problemă la un moment dat și am zis să fac stocuri (aiurea, bineînțeles!) Șamponul Gliss trebuia folosit cu balsamul, pe acela l-am terminat deja.

Am 3 săpunuri solide, pe care chiar nu știu când o să le folosesc, din moment ce eu le prefer pe cele lichide. Dar totuși, acestea cred că o să înlocuiască gelul de duș la un moment dat. Cel cu violete și cel cu struguri roșii sunt de la Bottega, iar Cuban Rhytms e de la Oriflame și-s mega curioasă, am auzit că nu e ok deloc. Însă la fel se zicea și de gelul de duș, iar eu m-am înțeles bine cu el.

Produsele cu SPF, autobronzate și după plajă sunt cam istorie anul ăsta… O să încerc să termin laptele autobronzant de la Gerovital, pentru că mai e puțin, dar tonicul de la Sun Dance nu prea-mi place, dă o culoare portocalie. Loțiunea și uleiul cu SPF, dar și spray-ul after sun o să rămână pentru la anul, acum nu prea mai am de ce să le folosesc.

Ca și chestii random, am uleiul de baie cu eucalipt, care se recomandă iarna, pentru răceală și decongestionare, loțiunea de țânțari Zig-Zag, care sper să mai fie bună și la anul, ca acum n-am folosit-o deloc, dizolvantul de unghii Ebelin e preferatul meu și sigur se duce repede, iar apa de gură Colgate e uzuală la noi, mai am una pe jumătate plină în baie. Frecvența e de una pe lună, cam așa.

Când vine vorba de rujuri… mă sperii. Nu de alta, dar am destul și nu le folosesc. Promit că de azi, că e luni, o să mă pun pe treabă! Am un ruj corai de la Hikari, unul mov de la Starlooks, roșu de la Avon, maroniu de la Manna, naunța Joy de la Melkior Matte Stain, roșu de la Melkior, un glos roz fuchsia, gloss Hello Kitty, ruj corai de la Revlon, roz deschis de la Miss Sporty, roșu de la Avon, mat corai no name, chinezesc, și două creioane – unul de la Lord&Berry și unul de la Model Co. Ziceți voi, nu-s multe? În condițiile în care eu nu folosesc? Ba eu zic că sunt, așa că să abuzăm de ele, zic!

Urmează lista cu adevărat încărcată… produsele pentru ten. Aici am de tras mult. Din fericire, am învățat să mă demachiez, să curăț tenul, să-l exfoliez…așa că sper să nu am probleme. Bifazicul de la Bielenda cu avocado nu-mi place deloc, trebuie să-l folosesc la spălatul pensulelor sau să-l dau mai departe, asta urgent. Laptele demachiant de la Green Lab este genial, dar trebuie să termin întâi bifazicul Nivea, din care mai am destul de puțin. Am luat acum ceva timp gelul de curățare Sebo Vegetal de la Yves Rocher și nici nu l-am desfăcut. Apa micelară de la Nivea nu e preferata mea, dar o să încerc s-o folosesc măcar ca loțiune tonică. Gelul de curățare de la Himalaya se va termina repede, e cantitate mică.

BB-ul și CC-ul le-am pus și aici, dar v-am vorbit de ele la categoria make-up deja. Plasturii pentru puncte negre de la Balea îi știți, ei sunt constanți. Mai am o apă esențială de la L Occitane, un exfoliant din Republica Moldova, un gel exfoliant de la T Zone, un cleanser cremos de la Oriflame și șervețele de la Nivea, care vor fi binevenite în concediu.

Trecem la ultimele produse, și anume parfumurile. Am făcut colecție, nu știu exact când am reușit să strâng atâtea. O să încep cu cele de vară. Revin mereu la parfumurile vrac, și mai ales la Amor Amor de la Cacharel. Mai nou, am luat și Lacoste-Pour femme. Îmi era tare dor de el! Sunt convenabile la preț și persistă foarte bine! Miss Happy de la Oriflame îl am de anul trecut și acum nu l-am prea folosit, m-am axat mai mult pe Guess Girl, Naturelle Osmanthus de la Yves Rocher, C-THRU varianta cu verde, dar și Davidoff-Cool Water. Whispering Angel l-am cam lăsat la urmă, dar avantajul e că poate fi folosit lejer și pe toamnă-iarnă.

Pentru iarnă, scoatem artileria grea. Am 2 parfumuri Reveal de la Calvin Klein, care mi se par cele mai faine ever! Urmează Guess-Seductive, So Elixir Purple de la Yves Rocher, Quelques nots dAmour, tot de la YR, dar și cele 2 parfumuri Tesori dOriente, și anume Japan Rituals și White Musk. Covanni Code l-am primit anul ăsta, dar nu l-am folosit, Signature de la Beckham nu prea îmi place, Guess by Marciano sper să-l termin anul ăsta, iar pe cel de la Elizabeth Arden, dar nu mai știu să vă zic cum se numește, nici nu l-am mirosit. Coco – Chanel e un cadou, dar aroma lui nu e deloc pe gustul meu.

Cam acestea sunt produsele pe care le dețin, nu am inclus și ojele în lista mea, dar vă zic sigur, nu vreți să  le vedeți și pe acelea. Poate o să fac o postare separată pentru ele, deși slabe șanse să termin vreuna, doar să se usuce să o arunc sau ceva de genul. Acest Project Pan chiar preconizez că va fi destul de dificil, sper să mă abțin cât mai mult timp de la shoppingul necugetat.

Voi ce spuneți, ați putea să faceți un recensământ al produselor și să țineți evidența produselor cumpărate în plus, doar ca să fie acolo, de dragul de a fi? Aștept părerile voastre și mesajele de încurajare :)))

46 Replies to “Project Pan – No unnecessary shopping allowed! (II)

  1. Daca vrei, ma poti sponsoriza si pe mine daca te tine ideea, ma angajez sa-ti trimit recipientele goale sa le prezinti si tu la categoria empties. Si eu am cateva chestii de terinat dar nici chiar atatea.

  2. Of, eu consum mai repede rujurile (în ciuda nr foarte mare) decât parfumurile, de curând am consumat unul pe care-l aveam de „doar” vreo 10 ani (și nu mai consumasem vreun parfum de cel puțin 3 ani). Nu intenționez să mai iau vreunul până nu mai termin măcar vreo 2-3, iar asta dintre full size-uri, nu se pun miniaturile.
    Cât despre produsele pentru buze… eu zic că stai foarte ok, nu mi se par deloc multe, dar da… trebuie folosite ca să își aibă rostul să le ai. 😀
    Spor la consumat!

  3. Vaaai, dar asa fac si eu! Cumpar sa am acolo, cu toate ca le folosesc rar sau deloc. :)))
    Trebuie doar sa ma duc in baie si sa numar cate sampoane sau masti am…dintre care folosesc doar 2.

  4. Ma uitam si eu zilele trecute cate produse noi am, plus cele neterminate. Nu inteleg de ce mi-am luat atatea…in conditiile in care mai aveam acasa nedesfacute. Asa suntem noi, femeile 😀

  5. Vai de mine cate produse aici! Ce faci cu atatea? Nici n-o sa apuci sa le folosesti pe toate in timp util. 😀 Ai strans ceva cosmetice de-a lungul timpului, nu te-ai incurcat. :)) Spor la … consumat! 😀

  6. Si eu am sapunurile solide de la Bottega Verde, insa nu mi se par wow. Eu tot sapun lichid folosesc, asadar, pe cele solide le pun in sifonier, printre haine, pentru ca acestea sa devina parfumate 🙂

  7. Desi nu am facut un project pan ca la carte, am ceva timp de cand am inceput sa fac acest lucru.
    Am fost un perfume junkie si cumparam in exces.
    Acum sunt mai cumpatata si nu imi permit sa am mai multe produse din aceeasi categorie, cand depasesc limita, ma opresc pana le consum, sau le donez.

  8. Uaaau ce aici mamica 😮, ai de teeaba, eu cel mai greu consum parfumurile, produsele pentru fata mai merg cum ma merg ca uneori cand nu mi plac le folosesc pe picioare, sa stii ca eu am folosit sapunul ala de la tine de la Bottega pe corp, a fos chiar bun.

  9. Ce de parfumuri! 🙂 eu am unul si bun, iar ceea ce primesc, dau mai departe altora. Nu-mi place sa ma dau decat cu unul sau doua parfumuri pe baza de mosc, care se potrivesc pielii mele. Restul, duca-se.

    Vezi ca nu se vede textul articolului in stanga din cauza unor coduri html la care nu ai setat manual latimea. De exemplu, pagina fb iese din coloana stanga si acopera textul.

  10. Eu am peste 100 de rujuri in colectie,peste 50 de parfrumuri si …lista este lunga.Dar nu ma pot abtine cand vad ceva dragut sau daca apare o noutate. Mereu imi spune sotul meu:”daca as vinde toate nebunelile astea ale tale mi-as lua o masina..noua” :))Asa suntem noi fetele!

  11. In cautarea unui sampon bun impotriva caderii parului si eu am colectionat cateva(multe), dar la restul am exact cat am nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *