Ziua bună tuturor! Astăzi încep seria unor recenzii pe care le țin la păstrare de la finalul anului. Este vorba despre câteva cărți de la Crime Scene Press, și nu numai. Am citit la începutul anului trecut, tot în ianuarie, Clubul crimelor de joi, scrisă de Richard Osmand. Mi-a plăcut la nebunie! Tocmai de aceea am fost foarte încântată când am văzut și partea a doua a seriei – Bărbatul care a murit de două ori! Pe lângă faptul că vorbim de două cărți mistery foarte bune, sunt și foarte amuzante. Asta datorită celor patru personaje principale – Elizabeth, Joyce, Ibrahim și Ron, patru oameni trecuți și de prima, și de a doua tinerețe. Adică patru bătrânei simpatici, retrași într-un centru rezidențial. Cum ar putea ei să rezolve mistere, mă veți întreba. Dar trebuie să mă credeți pe cuvânt că pot!

Totul începe când Elizabeth primește o scrisoare de la un fost coleg, care o roagă să îl ajute să se ascundă. Dispariția lui implică și furtul unor diamante deținute de câțiva oameni foarte periculoși. Elizabeth se învoiește, ceea ce mi-a dat din start de gândit, dacă nu ar fi relația dintre cei doi. Se pare că tipul este fostul soț al lui Elizabeth, care la rândul ei este o fostă spioană. Nu vă așteptați la asta… Încep să apară prea multe cadavre, ceea ce îi face pe cei patru prieteni să nu rămână indiferenți.

Bărbatul care a murit de două ori este o lectură plină de suspans. Totodată, e una din cărțile la care am râs cel mai mult în ultima perioadă. Efectiv e plină de momente funny, ascunse printre omoruri, ce-i drept. E un pic hilar, însă e o carte minunată! Iar cei patru bătrânei au stofă de detectivi, implicând și poliția alături de ei, dar și alte persoane.

Așa cum mi-am început anul trecut, așa l-am și terminat, printre cărți polițiste. Nu de alta, dar cred că ele mă definesc cel mai bine. Iar atâta timp cât vrei, ai ce citi, în mod cert. Așa că lăsați cărțile să vă acapareze și la început de 2022 și rămâneți pe blog pentru multe alte recenzii și apariții noi!

14 Replies to “Recenzie – Bărbatul care a murit de două ori

  1. Foarte interesant !
    Multumesc frumos pentru recomandare !
    Ma apuc de acum sa citesc cartea ,, Scurta istorie a Romanilor” de Mircea Eliade .

  2. Mie îmi plac mai mult cărțile care prezintă chestii care s-au întâmplat în realitate. De asemenea, îmi place sa citesc autorii clasici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *