Recenzia de azi o pregătesc de foarte, foarte mult timp și nu va fi o recenzie plină de spoilere, ba din contră. Despre primele două volume ale seriei Codex Aureus nu vă pot spune chiar atât de multe. Nu pot reda suspansul din cărți. Nu vă pot face să vibrați în același ritm cu paginile. Pot doar să vă spun câteva cuvinte despre autor, Silviu Radu, pot să vă zic că acest Codex Aureus este chiar real și foarte prețios, dar și că această serie e mai bună și mai captivantă decât multe apariții internaționale.

Silviu Radu – autorul unui roman ce îmbină mai multe genuri

Silviu Radu a fost prentru mine o surpriză. Trecutul lui politic nu are nicio treabă cu talentul scriitoricesc, așa că atunci când am aflat că e și brăilean, mare mi-a fost uimirea. Și nici nu ar fi trebuit, dat fiind faptul că face parte din tagma autorilor brăileni de valoare, la un loc cu Doina Popescu Brăila (vezi recenzii ale cărților ei aici). Eu am citit primele două volume din seria Codex Aures, Nume de Cod și Cele 3 pergamente, și abia îl aștept pe al 3lea, Ultimul pion, ce va fi lansat în luna mai.

Ce este Codex Aureus, de fapt?

Acest manuscris este cea mai importantă scriere din perioada medievală și se găsește în Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Vorbim despre un manuscris extrem de valoros, cu care s-au garantat împrumuturi de zeci de milioane de dolari în vremea comunismului. Îți vine greu să crezi că evangheliile lui Matei și Marcu, 111 foi scrise cu cerneală de aur, aparțin României. Îți vine greu să crezi că are o valoare atât de mare și e de o asemenea importanță.

În seria Codex Aureus, acest manuscris al țării noastre este râvnit de toată lumea. Pentru că cine îl are, are puterea. Nu am încercat să țin minte personajele, pentru că sunt extrem de multe. Ba mor, ba apar altele… e greu. Dar firul narativ se învârte strict în jurul acestei comori. Sunt jocuri de putere, este istorie, este și ficțiune, să nu mai zic de suspans și mister. Seria asta le are pe toate!

Abia aștept ultimul volum, sunt tare curioasă să văd cum se dezleagă lucrurile! Aici găsiți primele două volume și vă zic să stați aproape, că luna mai vine repede. Seria asta merită din plin, mai ales că vorbim de cărți hardcover, deci arată și atât de bine după ce că sunt și bune! Voi le-ați citit? Ce părere vă fac autorii noștri români contemporani?

8 Replies to “Recenzie – Codex Aureus (Silviu Radu)

  1. Personal sunt mult mai curioasa in privinta literaturii contemporane decat a celei din vremuri apuse demult. Cred ca prezentul in sine are sarmul lui si, prin urmare, cartile lui, astfel ca incerc sa ma indrept adesea catre ele. Desi, intr-un fel, stiu ca nu e frumos fata de toate celelalte carti. Dar au avut si ele vremea lor, nu?
    Suna interesant scrierile lui Silviu Radu si se simte din modul in care ai scris ca abia astepti a treia parte.

    1. sunt nerabdatoare chiar! e o poveste tare misto, stiind ca are la baza ceva real. mi-ar placea si vad si eu codexul asta! mi-a starnit interesul subiectul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *