Pentru autorii locali stiti bine ca am tot respectul. Asa cum va povesteam prin toamna, autoarea Doian Popescu-Brăila mi-a stârnit un real interes. Acesta a crescut pe măsură ce am descoperit noi cărți ale dumneaei. Aici și aici aveți recenziile deja existente pe blog. De data asta am ales o carte care promitea a fi destul de diferită și care mi-a atras atenția încă din titlu – Comisia Zurich. A ajuns la mine prin bunăvoința unei doamne dragi, mă tot țin să o returnez de la Anul Nou și nu mai apuc. Mă bucur mult că am reușit să o citesc și pe aceasta, pentru că s-a dovedit a fi o poveste cu tâlc!

Începutul este extrem de fain, cu detalii despre perioada comunista, câteva detalii foarte bine conturate. Mi-a plăcut enorm și aș fi vrut să continue așa în toată cartea. Dar, lucrurile se schimbă relativ repede.

Acțiunea îl are în mijlocul ei pe Corvin, un brăilean neaoș care este pe urmele lui Ștefan Dobrița, un infractor periculos, deghizat în om de afaceri. Herr Dobritza este tipul omului care își atinge scopurile, indiferent de mijloace. Nu contează că ajunge să calce pe cadavre pentru acest lucru și că torturează un evreu pentru a pune mâna pe banii săi. Totuși, Rudy este mai rapid decât el și chiar dacă îi furnizează codurile necesare pentru banca elvețiană unde avea depuși banii, reușește să-și protejeze averea.

Corvin are norocul să dea peste oameni curajoși și săritori, gata să îl ajute cu orice ar avea nevoie. Poate că în zilele noastre asta este o raritate, însă fără ajutorul lor, nu poate ajunge la Dobrița. Cartea este construită extrem de frumos în jurul acestui joc de-a șoarecele și pisica, omul rău nefiind conștient că cineva este pe urmele sale.

Comisia Zurich este de fapt o adunare de oameni care își propun să îl țină pe Dobrița departe de lume. Pentru că îl cunosc și știu toți de ce e capabil. Cartea are și foarte multe scene amuzante și este scrisă ca o poveste. Acțiunea este lină, consecventă, autoare are darul ăsta al vorbirii și al alegerii cuvintelor.

Comisia Zurich este ca o poveste cu tâlc – lupta binelui împotriva răului. Cine câștigă, rămâne de văzut! Dar este, în mod cert, o carte care te prinde! Nu are foarte multe pagini și se citește ușor, așa că eu, personal, o recomand din toată inima! Până acum, autorii brăileni nu m-au dezamăgit deloc. Pe lângă Doina Popescu-Brăila, l-am descoperit și pe Silviu Radu. Dar despre el vă povestesc altă dată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *