De cele mai multe ori aleg să citesc beletristică. Nu de alta, dar finalul e de obicei fericit. Sau cel puțin ok. Viața reală nu e întotdeauna așa, ci are suișurile și coborâșurile ei. Și nici nu prea se termină toate roz de fel. Am găsit cartea Copiii pierduți ai României – Realitatea crudă a orfelinatelor comuniste la Editura Meteor Press și am zis că merită citită. Mă așteptam la ceva crunt. Dar cred că niciodată nu estimăm cu adevărat cât de greu a fost și câte zac în spatele ușilor închise. Jean-Philippe Legaut este fost elev al Ecole Normale Superieure și doctor în istorie al Universității Pantheon-Sorbonne din Paris. În cadrul asociației „Emmaus Satu Mare” a implementat din 2010 un program de inserție pentru tinerii proveniți din sistemul de protecție. E trist că trebuie să vină străinii cu ajutoare pentru că statul român nu e capabil să facă ceva.

Din fericire, nu au fost descrise tratamentele ce se aplicau copiilor, nu este o carte violentă, însă te face să înțelegi că statul nu a făcut ce a trebuit. Nu e nicio noutate, știu. Însă sistemul comunist a avut și hibe mari, deși multă lume îl regretă. Nu pot să îmi exprim părerea față de acea perioadă, întrucât nu am prins deloc din ea, însă știu că lumea suferea. De foame, de frig, nu era curent, nu era mâncare. Aveai bani poate mai mulți ca azi, însă nu aveai ce face cu ei. În schimb, am apreciat faptul că ți se dădea un loc de muncă și o casă. Totuși, pentru copiii din orfelinate, viața nu a fost ușoară.

Grija pentru copii – insuficientă

Prin legea decrețeilor, sistemul a dus la o scăderea a numărului de copii abandonați. Iar pe vremea aceea, orfelinatele nu adăposteau neapărat doar copii fără părinți, ci și pe aceia pe care familiile considerau că nu îi mai pot ține. Unii dintre ei plecau acasă în vacanțe sau în anumite perioade, dar se întorceau. Și deși toată lumea trâmbița sus și tare că statul are grijă de copiii săi, de cele mai multe ori nu aveau nici mâncare suficientă, nici haine, nici personal care să se ocupe de ei, mai ales în centrele pentru copii cu dizabilități.

Copiii pierduți ai României este o carte ce trezește în mod cert sentimente contrarii în fiecare din noi. Încerci să îți dai seama de ce nu s-a schimbat nimic de atunci până azi. Încerci să îți dai seama de ce e mereu nevoie de ajutorul străinilor pentru a face ceva. Încerci să îți dai seama ce vină au copiii pentru greșelile altora. Dar din păcate, sunt întrebări la care nu ai răspuns…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *