Ziua bună, oameni faini! Cum v-ați început săptămâna? Eu am ajuns la zi cu recenziile pe care le aveam, am băgat mașina la spălat, am făcut și mâncare… zic că am fost destul de productivă! În weekend am fost la film, nu mai fusesem de anul trecut, așa că am ales comedia românească ce s-a lansat acuși, pe final de februarie, Miami Bici. Sincer, inițial auzisem doar melodia lui Killafonic, habar nu aveam de film sau chestii de genul. Dacă nu aveam colegi… zău că nu știam :)) Trăiesc într-o lume paralelă, știu! Munca mă acaparează, nu prea mai am timp de altceva. Sâmbătă, însă, chiar dacă am ieșit din 12 ore, nu am mai rezistat și am fugit la cinema.

Dacă sunteți adepți ai filmelor deștepte sau nu suportați limbajul licențios, părerea mea, nu mergeți la Miami Bici. Scenariul e scris de Codin Maticiuc și Matei Dima, așa că fiți siguri că e caterincă maximă. Sincer, mie mi-a plăcut. E un pic tras de păr, e adevărat, nu e 100% realitate, dar e un film de văzut cu gașca. Nu au fost prea multe faze la care să nu râdem cu lacrimi. Pe bune!

Nu e film de Oscar, ci film de râs!

Pe Codin Maticiuc l-am văzut și-n Taci sau faci. Nu știu de ce am avut toată viața o părere nașpa despre el, dar în filmul ăsta m-a cucerit! Pe Matei Dima îl știți de la BRomania, omul e super cunoscut și super caterincă. Plus reclamele la rețelele de telefonie mobilă 😀

Ideea filmului e tare simplă – doi tipi vai de mama lor au ocazia să plece în America. Să lucreze tot pentru alți români. Doar că ei nu știu care e treaba, că totul se învârte în jurul drogurilor. Dar băieții sunt dornici să facă bani, așa că… de ce nu? Se expun la riscuri, dar uite că reușesc să scape de fiecare dată și să-și facă un nume.

E o comedie bună, nu e cu filosofii sau chestii ascunse, ci pur și simplu râzi de te prăpădești. Să nu mai zic de mamaie, pe care o să o vedeți dacă îl urmăriți, jur că trebuie să fie de prin vreo galerie, că face rolul mult prea bine! Florin Piersic Jr. nu m-a dat pe spate, dar adevărul e că nici nu are cine știe ce rol. Dar cei doi, Maticiuc și Dima… maxim! Nota 10!

Cu alte cuvinte, dacă aveți o seară liberă, sau 2 ore în care nu aveți ce face, dați o fugă la cinema! Miami Bici e pe val. Dar cu prietenii, că se râde mai bine în gașcă!

PS: Vă las și melodia lui Killafonic, care pe mine m-a înnebunit!

 

26 Replies to “Recenzie de film – Miami Bici (2020)

  1. Mi-e dor de o comedie autohtona buna, umorul romanesc, chiar dace e foarte colorat,e unic. Multumesc pentru recomandare!

  2. Si eu am fost sa-l vizionez si nu aveam asteptari prea mari! Si chiar irnoic, mi s-a parut mai fain decat ma asteptam! Am identificat glumite ingenioase, a meritat! 🙂

  3. nu sunt eu nici fan filme de Oscar, dar Miami Bici nu cred ca e pentru mine. Nu din cauza lui Maticiuc, pe care am inceput sa il privesc altfel dupa ce am citit cartea lui (nu stiu cat o fi munca lui) si m-am mai documentat nitel despre el.

  4. Îmi place sinceritatea ta “Nu e film de Oscar, ci film de râs!”. Neuronii trebuie să se mai și relaxeze din când în când. Pare un film amuzant, l-aș vedea, dar nu la cinema.:))

  5. Mda… nu le am cu limbajul licentios, aud prea des in jurul meu ca sa mai suport si filme cu asa ceva. Oricum, de cand ma stiu am o parere proasta despre filmele romanesti si chiar daca m-am uitat cu interes la unele de dupa 90 parca tot le lipsea ceva.

  6. Imi doresc si eu sa merg si abia astept sa-l vad. Din pacate nu prea am avut cu cine s-o las pe cea mica ca sa merg si eu la film. Poate weekend-ul asta am ceva mai mult noroc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *