Ziua bună, oameni dragi! Pentru că am văzut la Lucia de la Allthatbeautythings că a fost la film acum vreo 2 seri, mi-a picat fisa că s-a lansat The Nun (Călugărița – Misterul de la mânăstire)  și am hotărât că trebuie să ajung și eu! Așa că ieri am cumpărat biletele la 4DX și aseară am aterizat într-o sală arhiplină. Nu am mai văzut așa multă lume la film de mult timp. Dar m-a bucurat, semn că lumea încă mai iese din casă. Prețul biletului nu e de speriat, 34 lei, fără a fi 3D. Oricum, am stat cu sufletul la gură, abia așteptam să văd dacă am ales bine filmul (am mai avut experiențe aiurea…cu filme de 3 ore și ceva).

The Nun m-a captivat încă de la apariția trailer-ului, acum vreo 2 luni. Acțiunea se desfășoară în România, filmul a fost filmat la Biertan, cu ocazia asta am mai bifat o destinație pe lista de văzut. Peisajele sunt minunate, iar mânăstirea și castelul din film chiar arată foarte bine, fapt care ne face să ne dorim să le vedem și-n realitate!

Dar, revenind la oile noastre, nu pot spune că n-au fost lucruri care nu ne-au plăcut. De exemplu, filmul trebuia să înceapă la 20:30, dar s-a întârziat. De ce? Pentru că nu erau suficiente scaune! Aloooo, Cinema City, voi cum vindeți biletele, oameni buni? Nu după sală? După locurile pe care le aveți? Tare ciudat… Am stat jumătate de oră ca oamenii să monteze scaune. Frumos, nu? Altă problemă au constituit-o oamenii în sine. Nu pricep la ce mai vii la cinema dacă vorbești întruna… Du-te la un eveniment de public speaking, cel puțin… Plus că râsetele la un film horror.. chiar nu le văd sensul.

Cum a fost, de fapt, filmul?

Hai că am început cu ce-a fost rău și n-am pomenit nimic despre film încă! Acțiunea din The Nun debutează cu sinuciderea unei călugărițe și trimiterea unei echipe formate din părintele Burke și novicea Irene la mânăstirea Sf. Carta pentru a investiga cauzele. Aici dau peste un francez simpatic care îi îndrumă și le va fi alături, dar și peste o comunitate închisă de măicuțe, unde nu are acces decât fata. Pe măsură ce investighează problema, pe măsură ce dau peste lucruri secrete. Până când Răul în forma sa pură dă ochii cu ei.

Filmul îl recomand din plin să fie vizionat în 4DX. Senzațiile sunt mult prea mișto! Pur și simplu te lasă fără aer. Și chiar și eu, care în mod normal nu-s aia sperioasă și rar găsesc un film de groază să mă satisfacă, ăsta a făcut-o din plin! The Nun este, fără exagerare, unul din cele mai bune filme horror pe care le-am văzut vreodată! Și clar cel mai bun văzut în ultimii ani. Se vede că a urmat ideea și liniile din The Conjuring și Insidious.

The Nun a fost plin de scene de speriat, nu s-a lălăit, nu a avut o acțiune plicticoasă. În plus, nu a fost plin de sânge sau exagerat de sadic. A fost un film foarte bun! Mai aștept producții de genul! Bravo! I-aș da și nota 20+!

8 Replies to “Recenzie de film – The Nun

  1. Abia astept sa il vad si eu,macar pe internet!!Sunt fana a filmelor Horror si astept si celelalte lansari!!O sa fie un an minunat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *