Azi revin cu a doua carte de la editura All, și anume tot un roman al autorilor Maj Sjöwall și Per Wahlöö. Acesta este al doilea din seria Martin Beck. Îmi pare bine că am reușit să-l citesc și pe primul, deși acțiunea nu se leagă deloc, e independentă. Dar totuși, îl avem în prim plan tot pe detectivul Beck, la fel de calm și răbdător. Dispărut fără urmă este o carte subțirică, ușor de citit, cu acțiunea concentrată.
Îmi place mult și aspectul cărții, nu știu dacă pentru voi contează, dar eu mă uit și la copertă, și la desene, la calitatea hârtiei, îmi place să simt fiecare pagină. Iar cei de la All au făcut o treabă tare bună cu seria Strada Ficțiunii! Dar să trecem la acțiune – ideea e simplă din nou, nimic complicat. Un jurnalist suedez dispare, iar detectivul nostru este trimis de urgență la Budapesta. Se fac referiri și la Românica noastră, dacă vă întrebați. Și mi se pare uau că-n 1970, cei doi autori suedezi știau că existăm și noi! Treaba ar fi destul de ușoară dacă n-ar intra pe fir și mafia drogurilor maghiare, rețele încurcate și indivizi dubioși care vor să-l reducă pe Martin la tăcere. Și parcă n-ar fi de ajuns, inițial el are impresia că nici poliția din acest oraș nu prea e de partea sa…
Vremurile sunt altele, nu există libertatea de acum, iar jurnalistul dispărut îi dă mari bătăi de cap. Martin începe să ia în calcul și varianta ca acesta să nu fi ajuns niciodată în Ungaria, dar nu are prea multe piste, decât un bilețel cu o adresă și multe speranțe. Cei doi autori prezintă acțiunea destul de succint, nu se pierd în descrieri inutile și pagini umplute doar de amorul artei. Ei sunt obiectivi, nu lasă să le scape nicio observație personală. Poate de aceea, nici Martin nu este conturat cu trăsături specifice. Aș fi vrut să fie un pic mai dinamic, să schimbe ceva din comportamentul său. Dar nici el nu lasă prea multe să se vadă din interior. Inițial mi s-a părut ciudat, pentru că eram obișnuită cu personajele exuberante din prezent. Dar acum am început să mă obișnuiesc cu el.
Totuși, n-am văzut și celelalte volume traduse, ceea ce mi se pare destul de aiurea. Aș fi vrut să fie măcar 5 din cele 10 volume. Dar, cum se întâmplă la noi, poate în viitor vom avea parte și de ele. Una peste alta, cartea este foarte ok, mie chiar mi-a plăcut și mai vreau! Găsești o mulțime de cărți online pe site-ul editurii All, printre care și aceasta, dar nu numai. Așa că fă o vizită, sunt și promoții. Eu am găsit cele două volume ale serie Beck la prețuri mai mult decât ok.
M-ai convins cu recenzia ta. Trec si eu cartea pe lista ca nu am citit-o. 🙂
mie mi-a placut, eu sunt fan literatura politista si chiar mi s-a parut fain sa ma intorc in timp
Din pacate nu mai am timp sa citesc
eu nu pot sa dorm noaptea daca nu rasfoiesc macar cateva pagini
Am vrut sa o pun si eu azi in cos, dar am ales altceva intr-un final!
Eu nici nu o vazusem pana la o privire mai atenta