Fie ce o fi, cu clasicii nu prea mă pup! Am constatat asta a mia oară luna trecută, când am încercat să citesc o carte a Virginiei Woolf. Considerată o doamnă a literaturii engleze, o capodoperă, mie sincer nu mi-a trezit nimic, ba mai rău, m-am chinuit groaznic să reușesc să termin Doamna Dalloway. Hai, de început, am început-o, dar pe parcursul cărții efectiv mi-a venit să o arunc. Nu înțeleg lirica din proza ei, nu pricep metaforele, nu mă prinde nimic. A fost foarte complicat, dar m-am chinuit să termin această carte. Totuși, a doua oară nu mă mai păcălește nimeni să o fac!

Doamna Dalloway este de fapt figura centrală a cărții, o gagică destul de superficială, după părerea mea. Acțiunea… e greu de descris. În afară de faptul că se pregătește o serată importantă, mai mult de atât nu am înțeles în mod deosebit. În rest, toată cartea s-a vorbit câte puțin despre alte personaje. Și mai ales, chestii banale. Care nu prea au legătură unele cu altele. În peisaj apare Peter, un fost iubit de-al doamnei Dalloway, care o observă mai îndeaproape și constată că toți gravitează în jurul ei, fiind o personalitate puternică și magnetică.

Literatura clasică? Nu, mulțumesc!

Poate sunt eu obișnuită cu acțiunea cărților polițiste și de-asta am tot așteptat să se întâmple ceva. Poate că Doamna Dalloway trebuia privită din altă perspectivă. Nu știu, dar mi-a fost tare complicat să trec prin paginile ei. E clar, nu mai îmi trebuie clasicism. Nu e pentru mine. La mine baza e acțiunea, suspansul, misterul, nicidecum o acțiune lină și introvertită.

Și totuși, clasici am mai citit, dar cu mai mult timp în urmă. E adevărat, nu englezi. Poate chiar asta m-a dat pe spate. Din Literatura clasică, preferații mei cred că sunt autorii români și cei ruși. Parcă mă împac mai bine cu ei.

Doamna Dalloway a fost o adevărată enigmă și o piatră de încercare pentru mine. Deși pe durata stării acesteia de urgență am citit foarte mult, și mai ales genuri diferite față de cele obișnuite, acesta nu mi-a ajuns la inimă sau la creier. Pur și simplu nu am reușit să îl descifrez! Personal, rămân la autori contemporani, suntem mult mai apropiați! Voi cum vă înțelegeți cu literatura clasică?

3 Replies to “Recenzie – Doamna Dalloway

  1. numai dupa nume si coperta si ti-as fi zis ca Doamna Dalloway nu e o carte pentru tine. Cred ca si tu stiai asta, dar ai vrut sa incerci si altceva. Bine ca ramai la ale tale!

  2. Deși sunt preferații mei clasicii, la care ador descrierile amănunțite care mă introduc în atmosfera altor vremuri și limbajul mai complex, totuși nu m-au prins nici pe mine toate, ceva trebuie să se întâmple acolo ca să mă impresioneze…
    Pe Virginia Woolf n-am citit-o încă tocmai pentru că am dubii că e pe gustul meu, dar rămâne oricum pe listă… să văd. Dintre englezi preferatul meu rămâne John Fowles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *