Acum aproape un an făceam cunoștință cu Cezara Zamfir, o tânără debutantă a literaturii noastre. Eu, cea de pe locul doi este o poveste de actualitate, iar eu am așteptat cu nerăbdare al doilea volum. Pur și simplu am simțit că trebuie să știu ce se întâmplă mai departe cu Amalia. Povestea ei de iubire cu un bărbat însurat, trauma pe care o trăiește, toate se adună, iar abordarea acestui nou capitol al vieții ei a fost neașteptată. Îmi pare rău că am amânat eu atât de mult scrierea acestei recenzii. Din fericire, o mai găsiți pe site-ul Libris, mai sunt cam 300 de exemplare cu autograf, așa că zic să vă grăbiți!

Volumul doi mi s-a părut mult mai complex, mai profund și mai intrigant decât primul. Mi-a plăcut infinit mai mult, iar ideea a fost destul de interesantă – traumele copilăriei și anumite tulburări psihice. Nu știu dacă m-aș fi gândit la asemenea cauze ale comportamentului Amaliei, dar trebuie să recunosc că Cezara le-a găsit foarte bine!

”Ceea ce tu numești iubire pentru Victor este obsesie, și de obicei asta se transformă în sete de răzbunare, iar tu nu vei mai avea liniște până nu o vei stăvili. Știi foarte bine că dacă tu nu vei fi bine, nici el nu va fi.”

Amalia se transformă. Te-ai gândit vreodată că dedublarea personalității poate exista? Că în tine pot exista și alte persoane, alte faze ale sufletului tău? E greu de înțeles, dar sper că poate asta va trage un semnal de alarmă, totodată. Românii evită psihologul și psihiatrul tocmai pentru a nu fi considerați nebuni. Dar uneori, ajutorul acela e cel de care le depinde viața. Cred că ar trebui să fim mai empatici și mai deschiși… Bolile psihice nu sunt ceva neapărat tragic, ci sunt un semnal de alarmă. Creierul ne poate juca feste, tocmai de aceea avem nevoie de tot ajutorul pe care îl putem obține.

Eu, cea de pe locul doi e mai mult decât o poveste despre principii și relații interzise. E o poveste despre psihic. Despre traume. Despre oameni care au suferit și a căror suferință s-a transpus mult mai adânc decât ne-am imagina. Despre iubiri ce devin obsesii periculoase. Oare unde se termină realitatea și unde începe fantezia?

Cezara Zamfir e o tânără extrem de talentată. Dacă primul volum mi-a plăcut prin prisma ideii, cel de-al doilea e mai mult decât o idee, e un fapt în sine, iar construcția e ireproșabilă! Eu, cea de pe locul doi trebuie să fie și un semnal de alarmă. Oare cât de mult poate suporta un om și unde încep să se reflecte consecințele în ceea ce privește psihicul?

2 Replies to “Recenzie – Eu, cea de pe locul doi – vol. 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *