Ziua bună tuturor! Nu pot decât să mă bucur că am intrat deja în a doua jumătate a lunii august, eu fac parte din categoria celor ce abia așteaptă să vină toamna. Nu că nu aș putea citi și vara, însă prefer vremea mai rece, e mai suportabilă. În plus, all that pretty stuff cu ciocolată caldă, o paturică și lumânărele parfumate nu mă lasă rece deloc. Și totuși, vara asta am citit foarte mult. Și asta o confirmă faptul că din cărțile primite la evenimentul de la Iași de acum o lună le mai am doar pe cele pe care mi le-am comandat ulterior. Printre cele primite, însă, au fost și două cărți de la Bookzone, genuri diferite, iar azi vă zic mai multe despre favorita mea – Gallant. Conacul bântuit, de V.E. Schwab.

Nu prea știu unde să încadrez cartea pentru că nu e genul pe care îl citesc de obicei, însă aș numi-o carte pentru adolescenți și tineri. Are o doză mare de mister și se întrepătrund elemente de fantasy. Una peste alta, mie mi-a plăcut enorm și am dat-o gata într-o seară! Mai ales că are și ilustrații superbe, toată cartea e o adevărată splendoare, e imposibil să nu îți placă!

Rezumat

Olivia este captivă într-un internat de fete. Viața i se schimbă când primește o scrisoare de la un unchi necunoscut, care o cheamă acasă, la Gallant. Cum ajunge aici, afli câteva lucruri cel puțin bizare – unchiul ei a murit, nu are voie să iasă afară după lăsarea serii și nu are voie să treacă de zidul ce împrejmuiește locul. În plus, vărul ei nu o agreează, așa că Olivia nu pare să găsească familia la care se aștepta.

Însă în timp începe să vadă fantome ale trecutului, dar și să afle din secretele familiei, secrete ce par desprinse din altă lume. Elementele supranaturale sunt atât de bine introduse în poveste, încât te fac să nu mai lași cartea din mână. Gallant. Conacul bântuit este o carte despre familie, despre secrete, dar și despre cooperare și putere.

Mi-a plăcut enorm cartea! Deși Olivia pare la început ușor altfel, antisocială și toate cele, pe parcurs se transformă, se maturizează. Povestea conacului Gallant e superbă, recomand cartea oricui! Vouă vă plac poveștile moderne?

9 Replies to “Recenzie – Gallant. Conacul bântuit

  1. Citesc rar carti de groaza pentru a nu avea prea multe imagini neplacute in minte, dar imi plac la nebunie, ma captiveaza! Ce bine suna aceasta! Nu cred ca o sa rezist si mi-o voi lua. Poate pentru Halloween 🤣🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *