Cartea de azi, Gata de luptă, e tot din sfera celor de dezvoltare personală, deși nu sunt cel mai mare fan. Doar că uneori știu că avem nevoie de o încurajare, de o voce care să ne spună că totul va fi ok și că putem mai mult. Grijile, stresul, viața de zi cu zi ne copleșesc și poate uneori simțim că acolo s-a rupt filmul pentru noi. Doar că de cele mai multe ori nu e așa. Nu avem nevoie decât de un imbold să continuăm. Ollie Ollerton este un fost soldat în Forțele Speciale britanice, de unde a învățat extrem de multe lucruri. A pornit de la depresie, de la abuzuri, de la dependențe și o viață complicată, ajungând la persoana din ziua de azi. Totul se bazează pe concentrare. Pe cât de mult îți dorești un anume lucru.

Această carte este scânteia pentru toți cei care vor să facă un pas, dar nu reușesc. Nu toți oamenii s-au născut cu ambiție nemăsurată. Așa că au nevoie de îndrumare. Da, un psiholog poate că e o idee bună, dar românii fug de el, nu acceptă acest lucru. Așa că măcar poate astfel de cărți ne vor mai deschide ochii pentru a ne face un plan în viață. Îmi place foarte mult construcția cărții, de la decizia de a face o schimbare până la identificarea obstacolelor și depășirea eșecurilor.

De asemenea, există anumite pagini cu exerciții, care te ajută să conștientizezi mai ușor provocările, obiceiurile și problemele. Gata de luptă nu este o carte pe care pur și simplu să o lecturezi, ci este o carte lângă care trebuie să stai cu caietul și creionul, pentru a sublinia, pentru a scoate ideile principale și pentru a face aceste exerciții de care vă spuneam.

Editura MeteorPress, pe lângă cărțile de istorie, are și aceste cărți de dezvoltare, care uneori pun baza noastră ca oameni. E mai ușor să citești decât să mergi la cursuri sau să asculți pe cineva. Nu te judecă nimeni, nu ai de ce să dai socoteală. Ci trebuie doar să fii sincer față de tine. Doar așa vei reuși să devii omul care îți dorești.

2 Replies to “Recenzie – Gata de luptă (Ollie Ollerton)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *