Ziua bună, oameni faini! Începem în forță cu prima carte citită pe anul 2023. Pe lângă ea, am mai terminat alte 2, dar toate recenziile la timpul lor. Glonțul care a ratat ținta este al treilea volum al Clubul Crimelor de Joi, o serie suuuuper, care îmi place foarte mult, și a cărei recenzie o găsiți aici. În 2021 am citit primul volum, anul trecut a fost rândul celui de-al doilea, iar acum a apărut și al treilea. Din punctul meu de vedere, seria asta devine mai bună cu fiecare apariție și chiar îmi place maxim. De ce? Păi în primul rând pentru că vorbim de crime și mistere, iar în al doilea rând, pentru că e tare amuzantă. După cum bine vă amintiți, membrii clubului sunt cei patru bătrânei – Elizabeth, Joyce, Ron și Ibrahim. Pot părea niște bătrânei simpatici și inofensivi, dar nu e chiar așa!
E o nouă zi obișnuită în complexul în care locuiesc cei patru prieteni, însă brusc se hotărăsc să dezgroape un mister vechi de 10 ani. O jurnalistă moartă, o crimă fără cadavru, o fraudă ce implică foarte mulți bani și niciun vinovat.
În același timp, Elizabeth se confruntă cu un inamic care îi cere să ucidă sau el o va ucide pe Joyce. Asta face lucrurile mult mai complicate, deoarece ancheta are nevoie de ea, însă ea are alte planuri. Aventurile lor nu se opresc aici, dat fiind faptul că găsesc destule ”schelete” în dulap.
Glonțul care a ratat ținta e o nouă aventură ce vă va ține cu sufletul la gură! Dacă sunteți pasionați de mistere, dar vreți și o carte care să vă binedispună, asta e ceea ce trebuie. Este apărută la Crime Scene Press, de unde mai am în plan câteva noutăți. Adevărul este că aici apar doar cărți faine și exact din genurile pe care le ador!