Neața bună, oameni dragi! Continui seria cărților de la Nemira și azi vă aduc în prim-plan tot un thriller destul de captivant, deși un pic întortocheat – Greșeală fatală. M-a atras din start descrierea, coperta, tot, iar acțiunea a fost ok până la un punct, când lucrurile s-au complicat și nu prea am mai înțeles mare lucru. Per ansamblu, a fost destul de ok. Dar cu plusuri și minusuri, ca în orice carte.

Nu am mai auzit până acum de Sophie Hannah, deși e numită regina thrillerului psihologic. Asta m-a convins să mai caut măcar o carte de-a ei înainte să o judec după prima. Editorialistul Damon Blundy a fost ucis, iar ancheta în acest caz avansează foarte greu, deși sunt o mulțime de persoane care l-ar vrea mort. Omul scria cam tot ce-i trecea prin cap, era mult prea sincer și răutăcios, fapt pentru care nu era plăcut de prea mulți oameni.

Totuși, la interogatoriu este adusă Nicki Clements, o femeie ce locuiește aproape de acesta, dar care n-are nicio legătură cu el. Totuși, faptele o plasează mult prea aproape de Damon, chiar și-n ziua crimei. Astfel se creează o confuzie și ea devine suspecta principală. Cu această ocazie ies la iveală anumite secrete pe care ea le-a păstrat timp îndelungat, însă acum e cazul să vorbească.

În toată povestea asta, cel mai mult mi-a plăcut chiar de victimă, de Damon. E tăios, scrie exact ce gândește și nu se teme de absolut nimic. Își face vața exact așa cum vrea, fără să-i pese de ceilalți. Calcă pe cadavre, dacă pot spune așa. Pe de altă parte, Nicki m-a enervat la culme. E genul de femeie terorizată, care atunci când dă de greu, gata, se pierde. Așa și aici, a devenit suspectă strict din vina ei, dintr-o situație pe care a creat-o ea însăși. Faptele tembele pe care le face dovedesc asta. Nu mi-a plăcut de ea, e o femeie slabă, fără prea multă voință. Plus că e destul de naivă, veți afla de ce, dacă citiți cartea.

Per ansamblu, a fost ok, doar descifrarea vinovatului m-a cam băgat în ceață și s-a terminat destul de brusc. Finalul a fost cam pe fast forward, dar acțiunea în sine mi s-a părut interesantă. Cartea o găsiți aici, la un preț destul de ok.

Cum vi se pare subiectul abordat în Greșeală fatală? Ați citit ceva cărți ale acestei autoare? M-ar bate gândul să mai încerc măcar un titlu, să văd dacă toate cărțile au acest stil.

4 Replies to “Recenzie – Greșeală fatală (Sophie Hannah)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *