Am terminat această carte de câteva zile și tot de atunci mă chinui să-i fac o recenzie. Nu știu de ce, că doar am citit-o cursiv și am idei, dar pur și simplu îmi cam lipsește timpul momentan. Când am solicitat această carte (primită în urma colaborării cu editura Herg Benet), mi-am imaginat Jurnalul primei mele morți un pic altfel, recunosc. N-aș ști exact la ce să vă spun că mă așteptam, poate la un scenariu mai macabru, mai ”de pe lumea cealaltă”, să zic așa. În schimb, așteptările mi-au fost date peste cap.

Ioana Duda și-a pus în cartea asta o parte din sufletul ei. Jurnalul primei mele morți este, de fapt, un jurnal al tuturor clipelor dintr-o iubire moartă trăită de Valentina, personajul principal. Ea își amintește fel de fel de lucruri din relația avută, iar lângă ea se află îngerul ei păzitor, cu care realizează dialoguri memorabile. În imagine apare și Matilda, prietena ei cea mai bună. Cred că oricine ar vrea o asemenea prietenă, mereu cu vorbele la ea, mereu gata de încurajare.

Valentina suferă de pe urma vechilor amintiri și treaba asta se transpune în fiecare din noi. E imposibil să citești cartea asta și să nu-ți amintești marea dragoste pe care și tu ai pierdut-o cândva. Parcă-ți răscolește cumva sufletul și te face să meditezi. Deși mă așteptam la ceva mai palpabil, nicidecum la o confesiune amoroasă, m-a cam atins așa, la ”corason”. Pentru că toți am trecut la un moment dat printr-o dezamăgire. Și toți am avut o suferință atât de mare încât am simțit că ne va ieși inima din piept. Și cred că și cei mai optimiști au avut o clipă de disperare în care și-au dorit să nu mai fie.

Așa pățește și Valentina, care își plănuiește sinuciderea, dar are alături sfătuitori de încredere. Cartea se învârte în jurul acestor trei personaje. De fapt, în jurul Valentinei, unde gravitează și îngerul, și Matilda. Dar fiecare își are rolul bine definit. Deși nu a fost genul care mă așteptam, nu-mi pare rău că mi-a picat în mâini. M-a făcut să scot de la naftalină câteva amintiri, dragi și mai puțin dragi, dar reale. Pentru că Jurnalul primei mele morți este o carte care relevă trăirile reale. Fără exagerări, fără teatru ieftin. Ci doar pura realitate. Cine o va citi, va ști la ce mă refer…

Jurnalul primei mele morți este o carte de suflet. Dacă tu te aștepți la o confesiune din Rai sau Iad, nu mai căuta. E o confesiune din Iadul de pe pământ.

6 Replies to “Recenzie – Jurnalul primei mele morți

  1. Nu-mi prea plac cartile romantice pentru ca de multele ori iubirile din carti nu le intalnesti si in realitate. Am suferit crunt dupa o iubire pierduta dar nu m-am gandit niciodata la sinucidere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *