Câți dintre noi nu au auzit de vampiri, vârcolaci sau zombi? Încă de mici ne plăcea să ne strângem în întuneric și să spunem povești ”de groază”. Chiar dacă eram conștienți că erau născociri, tot ne speriam unii pe alții. Cam așa am pățit într-o noapte după Anul Nou, când spuneam astfel de povești, iar apoi s-au auzit zgomote și lătrat de câini. Veniseră niște vecini cu ursul… dar impactul asupra noastră a fost foarte mare și ne-am speriat enorm. Pentru că intram în acea lume a legendelor și ne cream propria lume, chiar dacă știam că nimic nu e real. Miturile și legendele sunt povești fantastice, ce s-au transmis din generație în generație, cu mici adăugiri. Dar baza lor e aceeași – întâmplări bizare, ce nu au putut fi explicate concret.

Aaron Mahnke este scriitor, prezentator și producător al emisiunii Lore, precum și autor al mai multor romane de suspans cu tematică supranaturală. Pasiunea lui profundă pentru tot ce este misterios și înfricoșător a început o dată cu serialul Dosarele X și cu emisiunea TV Unsolved misteries – o pasiune ce continuă neabătută și azi. Din ce am văzut, în limba engleză sunt chiar trei volume din seria asta – Creaturi monstruoase, Locuri îngrozitoare și Cei mai răi dintre muritori.

Adevăr sau fantasmă?

Lumea Legendelor. Creaturi monstruoase este o carte ce descoase povești ce nu și-au găsit explicația. Cred că suntem toți conștienți că vampirii nu există. Dar de unde a plecat povestea asta? Da, bănuiala este că de la Vlad Țepeș, cel care trăgea turcii în țeapă. Dar originile acestui mit sunt, de fapt, mult mai adânci, prin mitologia greacă. Iar toată treaba a luat amploare de când cu romanul lui Bram Stoker, Dracula, care  a stârnit interesul tuturor.

Aceste creaturi de legendă nu sunt reale, deși misterul ce bântuie în jurul lor este destul de adânc. Nu există explicații logice asupra anumitor întâmplări, însă oamenii au găsit mereu variante de apărare. Care se pare că uneori au funcționat. Ce mă face pe mine să mă mir e faptul că noi avem mai puțin astfel de legende decât americanii, de exemplu. Îi văd foarte avizi de paranormal.

Pe Libris găsiți atât această carte în traducere, cât și celelalte două volume în engleză. Sunt de citit, dat fiind faptul că poate vor trezi în voi câteva întrebări fără răspuns. Sunt curioasă, voi sunteți pragmatici din fire sau vă permiteți și să visați astfel de lucruri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *