Al Doilea Război Mondial este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru orice autor. Romanele despre acea perioadă au ceva care te atrage să le citești, indiferent de gen, indiferent dacă ești pasionat sau nu. Tocmai din cauza asta am ales și eu cartea Orfană. Monstru. Spioană. Am zis că dacă e vorba de război, nu are ce să fie rău. Rău da, va fi durere, vor fi emoții. Dar de cele mai multe ori sunt emoții constructive și descoperiri despre cum a fost acea perioadă și câți oameni au murit nevinovați.

Sarah este o evreică blondă cu ochi albaștri în Germania nazistă. După ce mama ei e împușcată mortal, întâlnește un străin despre care descoperă că este spion. Cei doi se ajută reciproc, Sarah devine nepoata sa și se infiltrează într-o școală pentru fetele naziste. Misiunea ei este de a se împrieteni cu fiica unui om de știință și de a fura planurile bombei atomice.

De la o fată nevinovată la un monstru nazist

Sarah pornește la drum ca o fată nevinovată, ce se consideră capabilă să se prefacă. Însă în școală dă de o mulțime de tipuri umane, de profesori nebuni și de colege care vor să dețină puterea. Astfel că Sarah trebuie să devină ea însăși un monstru nazist, care nu ține cont de nimeni și de nimic. Trebuie să fie pregătită să calce pe cadavre atunci când va fi nevoie, pentru a obține ce are nevoie.

Matt Killeen a transformat o creatură vulnerabilă într-una capabilă să se arunce în cele mai mari pericole. A creat o fată nazistă care nu se deosebește cu nimic de micile nemțoaice. Războiul te călește, te face să te adaptezi dacă vrei să supraviețuiești. Și trecând peste bătăi și umilințe, Sarah trebuie să supraviețuiască. Trebuie să devină o piesă importantă în mersul istorie, trebuie să contribuie la salvarea lumii.

Cartea Orfană. Monstru. Spioană a apărut la editura Corint. Pasionații de istorie, și nu numai, vor aprecia acest roman. Totul are o bază reală în ceea ce privește aceste cărți ce descriu războiul, chiar dacă evenimentele nu respectă cronologia întru totul. Și da, trebuie să fie și ficțiune, altfel nu ar mai exista beletristica, ci doar cărți non-ficționale. Însă trebuie să știm că toate s-au întâmplat aievea – iar moartea a fost pe Pământ o perioadă lungă de timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *