Povestea unui nebun a fost o carte destul de dificilă pentru mine, ce s-a întins pe 2 ani. Da, am început-o în 2018, undeva prin vară, și am terminat-o abia săptămâna trecută. De ce? Pentru că nu am rezonat absolut deloc. Primele pagini m-au enervat cumplit și era gata-gata să o arunc în bibliotecă, să se pună praful pe ea. Dar ultimele zile din 2018 m-au făcut ”mai bună”, așa că, impulsionată fiind de parcursul pe Goodreads și de faptul că am rămas cu ea singură pe rafturile virtuale, am zis totuși să îi mai dau o șansă. Nu am reluat-o de la capăt, ci de unde am rămas, iar de data asta se pare că am văzut lucrurile altfel un pic.

John Katzenbach are un stil ușor ciudat pentru mine, știu că am luat cartea asta cu ocazia unui swap, fără să am habar la ce să mă aștept. Totuși, dacă treci de prima parte, începe să devină interesantă. Deși o lălăie prea mult, sunt vreo 600 și ceva de pagini, scris mic, vorbă multă în jurul aceluiași subiect.

Cine este nebunul în toată povestea?

Francis este un tânăr ce ajunge la spitalul de psihiatrie din cauza vocilor pe care le aude (și din cauza faptul că-și atacă familia, dar asta e altă poveste, tot de la ele se trage). Aici îl întâlnește pe Peter, un pompier care a dat foc unei biserici. Fiecare este considerat ”nebun” în felul său, chiar dacă realitatea e alta. Bineînțeles că sunt tot felul de alte personaje interesante, care mai de care în lumea lor. Ba un Napoleon, ba o Cleopatra… fiecare cu problemele sale.

Totul este dat peste cap în momentul în care în interiorul spitalului are loc o crimă. O asistentă, Short Blond, este ucisă cu bestialitate, iar criminalul se află printre ei. Ancheta se desfășoară sub îndrumarea procuroarei Lucy, o tânără axată pe descoperirea unui criminal în serie. Asistenta se pare că a făcut parte din victimele acestuia, așa că ea vrea să descopere cine e vinovatul.

Începe o cursă printre nebuni, la propriu, orice gest sau vorbă spuse la întâmplare pot fi interpretate și pot da naștere unor scandaluri înfiorătoare. Francis împreună cu Peter sunt cooptați pentru a ajuta la această anchetă, ceea ce îi provoacă tânărului probleme grave cu vocile care au revenit în capul său….

Cartea este destul de dificilă, chiar dacă personajele în jurul cărora se concentrează acțiunea sunt relativ puține. E foarte greu să te ”miști” printre nevoile fiecăruia, la un moment dat nu am mai înțeles ce este real și ce-și imaginează Francis, cum este el capabil să comunice cu asasinul și cum anticipează unele lucruri. Este destul de complicat, iar exprimarea e și ea greoaie pe alocuri.

Sincer, chiar mă bucur că am terminat Povestea unui nebun, ajunsese să mă obsedeze. Totodată, îmi părea rău de ea. Probabil cineva căruia îi plac chestiile astea patologice, s-ar înțelege mai bine cu ea. Pentru mine a fost o carte greuță, care s-a lăsat citită în prea mult timp!

8 Replies to “Recenzie – Povestea unui nebun

  1. Ideea în sine că e o lectură dificilă o face să-mi pară atractivă, subiectul pare de asemenea destul de interesant și ieșit din tipare. Păcat că am deja o listă prea lungă de cărți, de care vreau să mă țin pe cât posibil, dar poate într-o zi îmi amintesc și de asta.

  2. ce vointa pe tine! Eu sigur nu o mai reluam. Asta e genul de carte care ma streseaza- unde nu mai stii ce e real si ce e in mintea personajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *