Nu pare, dar să știți că-n ultima vreme am avut un spor la citit ceva de speriat. Poate și pentru că am rămas în urmă și de când cu muntele și alte chestii care m-au ținut departe de cărți. Acum, uitându-mă pe Goodreads, sunt cam cu 4 bucăți în urmă pentru a-mi atinge obiectivul. Deci trebuie luate măsuri urgente. Am făcut pași timizi săptămâna asta și trebuie să vă povestesc despre Ruinele lui Scott Smith.

Cartea începe cu patru tineri – Amy, Jeff, Eric și Stacy, care pleacă într-o călătorie în America de Sud. La destinație întâlnesc câțiva greci și un neamț, Mathias. Nu-și cunosc unul altuia limba, cel puțin cu grecii, dar cumva, reușesc să se înțeleagă. Mathias le cere ajutorul și compania pentr a-și căuta fratele. Se presupune că acesta a întâlnit o fată care făcea parte dintr-un grup de arheologi și au mers să studieze niște ruine. Așa că îi convinge pe cei 4 să meargă cu el.

Inițial, nu descoperă locul cu pricina, iar mayașii încearcă să-i împiedice să ajungă acolo. Dar ei insistă și găsesc un deal de pe care nu vor mai reuși să mai plece. Acum, localnicii îi împiedică să coboare și ei obesrvă o plantă destul de suspectă, cu lujeri mari, care par că reacționează la orice acțiune a lor. Treaba se complică atunci când grecul care a acceptat să meargă cu ei, Pablo, coboară într-o fântână de unde se auzea un telefon și cade, fracturându-și coloana. Urmează clipe de groază, speranța că ceilalți 2 greci vor veni să-i salveze, goana pentru supraviețuire și o disperare fără margini. Unde mai pui că găsesc cadavrul fratelui lui Mathias, pe jumătate mâncat, plus alte corpuri. Se pare că planta devorează tot ce-i stă în cale și este atrasă de materia organică.

E complicat să încerci să scapi dintr-un loc de genul, cu o plantă diabolică pe urmele tale. Dar sunte de părere că Ruinele ar fi putut avea un alt fir narativ. Mi-au plăcut descrierile, personajele sunt complexe, acțiunea e destul de reală și descrie destul de bine frică dintr-o situație de genul. Ce nu mi-a plăcut, însă, deloc este lipsa istoriei. Pe copertă scrie că e vorba de un loc unde se desfășurau sacrificii acum o mie de ani. În carte nu se pomenește acest aspect. Nu știu ce e cu acel loc, de ce e așa cum e, ce e cu planta. Tinerii nu reușesc să comunice cu localnicii, necunoscându-le limba, dar cred că asta ar fi sporit atractivitatea. Adică chiar mi-au fi plăcut să aflu ce e cu dealul ăla. Ceva gen descrieri din trecut, o poveste, un mit, o fantezie, măcar. Dar în carte… pauză. Nimic.

Ruinele putea fi o carte deosebită dacă avea și acea ”poveste”.

Așa, e o carte obișnuită pentru genul ei, o luptă disperată pentru supraviețuire. Într-adevăr, acțiunea pare reală, trăiești ce e în carte. dar mi-ar fi plăcut și ceva mai mult. Așa că dacă aveți poftă de o carte horror, să știți că veți fi datți un pic peste cap.

Vouă vă plac cărțile de genul sau preferați ceva mai soft?

6 Replies to “Recenzie – Ruinele (Scott Smith)

  1. Am citit si eu cartea in urma cu…. sa fie vreo 9? Eram in liceu oricum :)) Si acum o mai am. Mi s-a parut interesanta, mai ales ca pe atunci citeam doar genul acesta de carti. Si dupa am aflat ca exista si film ,,The Ruins” parca, insa e extrem de slab, nu prezinta nici 1/4 din ce se intampla in carte si din cate imi aduc eu aminte, cartea si filmul au finalul un pic diferit.

    1. habar n-aveam ca exista si film! parca as vrea totusi sa-l vad. sper ca macar schimba un pic firul, dupa cum ma gandeam eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *