Nu pare, dar să știți că-n ultima vreme am avut un spor la citit ceva de speriat. Poate și pentru că am rămas în urmă și de când cu muntele și alte chestii care m-au ținut departe de cărți. Acum, uitându-mă pe Goodreads, sunt cam cu 4 bucăți în urmă pentru a-mi atinge obiectivul. Deci trebuie luate măsuri urgente. Am făcut pași timizi săptămâna asta și trebuie să vă povestesc despre Ruinele lui Scott Smith.
Cartea începe cu patru tineri – Amy, Jeff, Eric și Stacy, care pleacă într-o călătorie în America de Sud. La destinație întâlnesc câțiva greci și un neamț, Mathias. Nu-și cunosc unul altuia limba, cel puțin cu grecii, dar cumva, reușesc să se înțeleagă. Mathias le cere ajutorul și compania pentr a-și căuta fratele. Se presupune că acesta a întâlnit o fată care făcea parte dintr-un grup de arheologi și au mers să studieze niște ruine. Așa că îi convinge pe cei 4 să meargă cu el.
Inițial, nu descoperă locul cu pricina, iar mayașii încearcă să-i împiedice să ajungă acolo. Dar ei insistă și găsesc un deal de pe care nu vor mai reuși să mai plece. Acum, localnicii îi împiedică să coboare și ei obesrvă o plantă destul de suspectă, cu lujeri mari, care par că reacționează la orice acțiune a lor. Treaba se complică atunci când grecul care a acceptat să meargă cu ei, Pablo, coboară într-o fântână de unde se auzea un telefon și cade, fracturându-și coloana. Urmează clipe de groază, speranța că ceilalți 2 greci vor veni să-i salveze, goana pentru supraviețuire și o disperare fără margini. Unde mai pui că găsesc cadavrul fratelui lui Mathias, pe jumătate mâncat, plus alte corpuri. Se pare că planta devorează tot ce-i stă în cale și este atrasă de materia organică.
E complicat să încerci să scapi dintr-un loc de genul, cu o plantă diabolică pe urmele tale. Dar sunte de părere că Ruinele ar fi putut avea un alt fir narativ. Mi-au plăcut descrierile, personajele sunt complexe, acțiunea e destul de reală și descrie destul de bine frică dintr-o situație de genul. Ce nu mi-a plăcut, însă, deloc este lipsa istoriei. Pe copertă scrie că e vorba de un loc unde se desfășurau sacrificii acum o mie de ani. În carte nu se pomenește acest aspect. Nu știu ce e cu acel loc, de ce e așa cum e, ce e cu planta. Tinerii nu reușesc să comunice cu localnicii, necunoscându-le limba, dar cred că asta ar fi sporit atractivitatea. Adică chiar mi-au fi plăcut să aflu ce e cu dealul ăla. Ceva gen descrieri din trecut, o poveste, un mit, o fantezie, măcar. Dar în carte… pauză. Nimic.
Ruinele putea fi o carte deosebită dacă avea și acea ”poveste”.
Așa, e o carte obișnuită pentru genul ei, o luptă disperată pentru supraviețuire. Într-adevăr, acțiunea pare reală, trăiești ce e în carte. dar mi-ar fi plăcut și ceva mai mult. Așa că dacă aveți poftă de o carte horror, să știți că veți fi datți un pic peste cap.
Vouă vă plac cărțile de genul sau preferați ceva mai soft?
Am citit si eu cartea in urma cu…. sa fie vreo 9? Eram in liceu oricum :)) Si acum o mai am. Mi s-a parut interesanta, mai ales ca pe atunci citeam doar genul acesta de carti. Si dupa am aflat ca exista si film ,,The Ruins” parca, insa e extrem de slab, nu prezinta nici 1/4 din ce se intampla in carte si din cate imi aduc eu aminte, cartea si filmul au finalul un pic diferit.
habar n-aveam ca exista si film! parca as vrea totusi sa-l vad. sper ca macar schimba un pic firul, dupa cum ma gandeam eu
Nu-i nimic, recuperezi, mai trebuie sa iesim si sa ne bucuram de natura .
mai ales acum, la vremea asta superba!
Nu, multumesc. Nu-mi plac cartile horror.
stiu, stiu 😀 nu esti fana