GabytzaRockZiua bună tuturor! Rămân în urmă nu cu cititul, ci cu scrisul. Sper să nu mă considere nimeni neserioasă, dar jur că după o zi de muncă nu mai îmi doresc decât să mă strâng în pat cu o carte bună. Nu cu laptopul deschis, să scriu. Prefer să plec prin alte lumi și să las tehnologia deoparte. Am parte de suficient de multă la muncă, precum și de prea mulți oameni. În contextul problemei internaționale cu ursul Arthur din țărișoara noastră care nu protejează decât oamenii răi, cartea pe care v-o prezint astăzi a venit la fix. Când am ales-o, parcă știam că subiectul va bate ușor. Ultima vînătoare îl are în prim-plan tot pe Pierre Niémans, detectivul care a fost oarecum marginalizat după povestea din Rîuri de purpură (aveți recenzia pe blog). Și ghici ce… tot o vânătoare….
Doar că din fericire, nu avem niciun urs implicat. Ci un moștenitor al unei familii fabulos de bogate, ce controlează o bună bucată din landul în care locuiesc în Germania. Dar pentru că în Germania, vânătoarea cu câini e interzisă din anii 50, în Alsacia, Franța, încă e permisă. Toată această ”distracție” a celor implicați se încheie atunci când tânărul Jürgen von Geyersberg este găsit mort, mutilat într-un mod neînchipuit. Toată lumea crede că este vorba de o răzbunare, dar de unde ai putea începe ancheta?
Un secret bine păzit de o întreagă familie
Ce îmi place foarte, foarte mult la scrierile lui Jean-Cristophe Grange este faptul că nimic nu e ceea ce pare. Îți faci câteva idei, încerci să realizezi ce se întâmplă, însă cruzimea imaginată e peste limitele omenești. Niciodată nu am reușit să deslușesc ițele problemei. Imaginația lui este deosebită, iar acțiunea se rezolvă printr-o întâmplare. Îmi e greu să cred că ar exista un detectiv atât de genial și în viața de zi cu zi.
Chiar mai făcut tare curioasă cu această carte ,imi place recenzia și mi-aș dori să o citesc și eu pe viitor .
Multumim pentru recenzie.