Deși m-am tot gândit și răzgândit dacă să scriu despre Zilele Amanților, am ales să vă prezint și această carte, foarte ușoară și subțirică de altfel, și care tratează o situație întâlnită în zilele noastre: adulterul. Tocmai modul în care este scrisă cartea m-a făcut să mă gândesc cum să vă vorbesc despre ea, fiindcă este practic o înșiruire de gânduri. Îmi plac scriitori pe care-i promovează editura Herg Benet, tocmai de asta nici Corina Ozon n-a făcut excepție!

Mircea este un bărbat însurat, cu nevastă și copii la pachet. Cati este o tipă care se încurcă cu el, fermecată de farmecele lui, dar conștientă de faptul că el e ”luat”. El o vrea pentru că ea îi oferă ce nu are acasă – sex de calitate și o apariție de senzație. Nu tu gălăgie, nu tu copii, nu tu stres. Bine, că presupun că asta e ideea, să te desprinzi de lumea cotidiană.

Inițial, Cati nu emite pretenții, dar cu timpul, ca orice femeie, vrea mai mult timp, mai multă atenție. Mircea, în schimb, e prins la mijloc. Cei doi se întâlnesc și la evenimente comune, și în multe situații în care el este cu soția.

Cartea e destul de funny, sunt exact gândurile fiecăruia din ei, descriu situațiile în care se întâlnesc fugitiv, dar și ce cugetă fiecare din ei. Per ansamblu, este o cărțulie ușoară, face parte dintr-o serie, așa că mi-ar plăcea să citesc și celelalte volume, să văd ce se mai întâmplă între ei. O astfel de situație duce de obicei la suferință, dar cine știe ce vor face cei doi.

Voi ce părere aveți de cărțile Corinei Ozon? Ați citit ceva scris de ea?

8 Replies to “Recenzie – Zilele amanților (Corina Ozon)

  1. Nu prea ma indrept spre autori romani si nu stiu de ce. Am citit 2-3 carti ale unor autoare contemporane si mi-au placut, dar mereu dau peste chestii straine care ma atrag mai mult prin coperta si titlu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *