Ziua bună tuturor! Nu am mai venit de multicel cu ceva recomandări referitoare la filme și seriale, așa că m-am gândit că ar fi cazul. Deși sunt mare fană a filmelor de groază, am pentru voi azi și două comedii romantice, ușurele, numai bune de weekend sau, de ce nu, de relaxare în timpul săptămânii. Am și un serial pe care îl urmăresc cu mare interes. Când mă acaparează ceva, greu îl mai las din ochi! Chiar dacă asta înseamnă să neglijez cărțile. Însă ținând cont că e concediu… îmi permit!
1. Eli
E un film de groază foarte interesant, mai mult un thriller, de fapt. Am constatat că nu mereu filmele încadrate la horror chiar sunt horror… Dar acesta e chiar mișto. Este vorba despre un băiat cu o boală foarte ciudată care îl face să aibă erupții și arsuri puternice la contactul cu lumea exterioară. El iese afară doar că un costum special de protecție, gen de astronaut. Nu a fost niciodată îmbrățișat de părinți, de teama unui dezastru. Totul se schimbă, însă, când ajunge într-o clinică foarte ciudată, dar și foarte promițătoare, ce pare a fi un mediu steril, care îl va ajuta.
2. O poveste clasică de groază
Am ajuns la el din întâmplare, dar nu mi-a părut rău. Chiar e o poveste clasică, în care câțiva turiști se pierd în pădure și descoperă o casă foarte ciudată. Sunt implicate ritualuri, morți, e destul de înfricoșător.
3. Cui pe cui se scoate / Resort to love
Asta e o comedie tare simpatică, îmi place de Christina Milian, o prind rolurile de genul. Ea, o cântăreață eșuată, găsește un post într-un resort de lux, pe o insulă de lux. Urmează să cânte la o nuntă, însă toate se schimbă la 180 de grade când află că nunta la care trebuie să fie prezentă e chiar a fostului iubit… Iar când în scenă apare și fratele lui, care e o bucățică… complicat!
4. Falling Inn Love
Tot cu mai sus-menționata Christina Milian, la fel, e o comedie ușurică. Ea aplică la un concurs și câștigă un han în Noua Zeelandă. Pleacă acolo și descoperă că viața ei de fată de oraș nu o va ajuta absolut deloc. Lucrurile sunt diferite față de America, oamenii sunt diferiți. Iar când unul din ei, în mod deosebit, îi ajunge la inimă, e greu să se decidă dacă pleacă sau rămâne.
5. The Good Doctor – serial
S[ nu uităm de serial! Încă unul cu medici, că tot nu am mai terminat Anatomia lui Grey, însă îmi era dor de subiect. Și am mai prins unul la TV, pe Diva, însă nu e pe Netflix, deci e complicat cu văzutul. De-aia nici nu am terminat Anatomia lui Grey… am rămas acum câțiva ani și trebuie să caut pe online restul sezoanelor… complicat, sunt prea comodă! Dar și acest serial are un subiect interesant. Shaun este medic rezident la un spital din San Jose, însă el are o particularitate – este autist. Știți cu toții cât de greu este pentru ei să se integreze, așa că serialul relevă prejudecățile oamenilor, însă și lupta nesfârșită a persoanelor cu probleme de acest gen.
Nu prea am mai vazut nici un film bun in ultima perioada, doar unele mai vechi din 2017. Ultimul a fost Caietul lui Henry, care mi-a placut mult.
Bune recomandări!
imi place the good doctor, il urmaresc pe netflix, de acolo il stiu si mai e unul interesant tot cu doctori, new amsterdam
Le-am vazut si toate sunt filme bune si interesante.
Filmele încă nu le-am văzut, dar le-am pus pe listă. Serialul încă îl urmăresc, îmi place.
The Good Doctor imi place si mie tare mult, il recomand.
Resort to love si Falling in love mi-au placut mult, tare simpatice! La The Good Doctor vreau sa ma uit. Recomand serialul linistitor Chesapeake Shores.
La The Good Doctor vreau sa ma uit și eu. Am văzut ca este in toppe Netflix.
Multumesc frumos pentru recomandare !
Inafara de cel de groaza le-am vazut pe toate! Multumim de recomandari!
Mulțumim pentru recomandari!
Nu prea am apucat sa ma uit la nimic. Prind bine recomandarile.
La seriale nu ma bag inca, dar recomandarile de filme le-am salvat ca sa le vad si eu in weekend