Ziua bună, oameni dragi! Sper că săptămâna a început în liniște pentru voi. Cu toată nebunia pandemiei din ultima vreme, îmi place să cred că am mai deschis un pic ochii și am revenit la realitate. De când cu ridicarea restricțiilor, cred că dorul meu de a colinda magazinele a fost tăiat de la rădăcină. Îmi e groază de aglomerații, deși lucrez într-un magazin aglomerat. Dar simt că nu e nevoie să mă expun mai mult decât o fac, așa că optez tot pentru varianta shopping-ului online. Și de când s-a mutat o Drogherie în curtea celor de la Notino, chiar simt că găsesc tot ce am nevoie, fără să mai fie nevoie să bântui.

Regula numărul 1 pe timp de pace și război este de a păstra igiena neatinsă! Adică, cu alte cuvinte, spală-te! Cât de des și mult poți. Minim 20 de secunde pe mâini, dar nu uita și de restul corpului. Ai atâtea variante cu care să-ți faci igiena corpului, care mai de care mai parfumate și mai cremoase! Eu am încercat pentru prima dată gelul de duș Nature Box și e demențial! Am mai comandat 3 între timp, profitând de oferta 2+1, însă le-am dat și eu mai departe.

La fel de important e să ai o igienă intimă riguroasă! Poate multe persoane folosesc săpun sau gel de duș obișnuit, dar eu vă recomand un gel special pentru acea zonă, pentru a preveni uscăciunea. De ce să faci rău dacă un astfel de gel de la Avon e super accesibil și foarte spornic? Merită efortul din plin!

Să nu uităm de împrospătare și menținere. Cam așa aș traduce eu uzul dezinfectantului. La Notino găsești acest set complet, cu spray, gel și cremă de mâini. Ca să fie treaba completă și să nu te confrunți cu piele uscată. Mi se par foarte ușor de strecurat în geantă și foarte eficiente. Nu lăsați deoparte nici igiena orală, fie că folosiți periuțe obișnuite sau electrice. De două ori pe zi, ok? Încercați să evitați aerul condiționat, mai repede folosiți ceva gen purificator.

Pandemia asta ne-a cam dat viața peste cap, însă dacă avem grijă de noi, eu zic că trecem cu bine peste. Important e să fim curați, căci asta e baza, fie că e perioada pandemiei sau nu. Curățenia nu e o opțiune, e o obligație. Te ferește nu doar de virus, ci și de alte boli groaznice. Și feriți-vă de aglomerații, rămâneți online pe Notino și faceți cumpărături în siguranță!

15 Replies to “Reguli de bază ale pandemiei

  1. Da, ai perfecta dreptate – e nevoie sa avem grija de igiena noastra si sa ne facem in continuare cumparaturile online 😉

  2. Igiena corpului este foarte importanta si trebuie sa respectam cu rigurozitate regulile de baza. Imi place sa vad o persoana ingrijita si care are grija sa fie mereu curat si ingrijit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *