Neața bună, oameni dragi! Cine zice că dacă e marți sunt trei ceasuri rele? Mie marțea de obicei îmi merge chiar bine și cred că nici ziua de azi nu va face excepție. Am multă treabă la serviciu, dar mă achit cu drag și spor de ea, îmi place ceea ce fac, chiar dacă de multe ori ajung cu capul praștie acasă și nu odată am venit cu o mie de nervi. Dar noi le facem, noi trecem peste ele… Nu știu dacă există loc de muncă unde să nu ai parte și de chestii mai puțin plăcute. Dar trebuie să știi cum să le lași deoparte, iar acasă să fie strict acasă, fără probleme de muncă. Acasă mă relaxez, îmi place ca măcar o dată pe săptămână să mă răsfăț cu o mască, cu ulei parfumat, chiar simt nevoia să mă detașez. Și dacă acum ceva timp vă vorbeam de măștile 7th Heaven, trebuie să vi le prezint pe toate, altfel nu văd cum s-ar putea.
Mai am să vă povestesc despre trei măști, care mai de care mai cremoase și mai hidratante. O să o iau în ordinea preferințelor, cum mi s-au părut mie. Masca antiacneică Blemish Mud a fost cea care mi-a plăcut cel mai puțin. Și asta din cauza mirosului, care nu mi s-a părut cea mai fericită combinație. Efectul ei nu a fost rău, dar prefer ca măștile să miroasă frumos. Conține un amestec de argilă, aloe vera, salcie și alun, ceea ce o face potrivită pentru zonele afectate de coșuri și pete. Curăță, tonifică și îndepărtează orice urmă de murdărie.
Masca souffle cu căpșuni a fost un extaz! Un piure de căpșuni, îmbogățit cu aloe și vanilie, a mirosit demențial. Parcă ai gusta puțin, să vezi dacă e atât de bună pe cum miroase. Este potrivită pentru toate tipurile de ten, are efect calmant, te relaxează, hidratează și catifelează pielea în mod plăcut.
Masca cu coacăze și merișoare câștigă detașat în topul preferințelor mele. Datorită coacăzelor și merișoarelor, este plină de antioxidanți și ajută pielea atunci când are nevoie de un boom de energie. Se potrivește tuturor tipurilor de ten și curăță, hidratează, îndepărtează impuritățile, simți o piele mult mai fină după folosire. Eu aș fi putut sta cu ea mult și bine și nu m-ar fi deranjat.
Niciun produs 7th Heaven nu mi-a cauzat alergii, iritații, nu mi-au apărut pete sau coșuri din cauza lor, ba chiar m-am înțeles foarte bine cu ele și sigur le voi mai folosi și de acum încolo. Pentru că o mască trebuie să miroasă bine, să te relaxeze, dar să și curețe și să hidrateze. Iar cele de la 7th Heaven fac toate aceste lucruri. Voi ce măști folosiți de obicei? Ați încercat produsele 7th Heaven? Cum vi s-au părut?
Am incercat masca peel off cu rosie, in ambalajul anterior. Tin minte ca mi-a placut 😀
Mie mi-au placut toate, as vrea s-o incerc pe cea cu ciocolata
Folosirea unei masti pentru ten este un adevarat rasfat chiar daca este una cumparata sau una facuta in casa.
facute in casa n-am prea incercat, dar o sa fac neaparat!