Bună dimineața, oameni frumoși! Astăzi revin în atenția voastră cu o rețetă simplă, bună pe zi de vară. Nu știu voi, dar eu urăsc să gătesc vara. Decât să mă pui să dau drumul la aragaz, mai bine mă omori. Nu merg mâncărurile grase, cu sos mult sau cu grăsime. Total exclus chestii gen fasole cu cârnați, varză călită sau sarmale. Astea sunt mâncăruri de toamnă-iarnă, nicidecum de 40 de grade. Dar cum nu poți mânca doar brânză cu roșii, e cazul să găsești și ceva mai consistent. Așa că mă bazez mult pe paste sau ceva rapid pe bază de pui. Am mai făcut salate de paste, dar în general am folosit mezeluri. Dar cum de ceva timp nu prea am mai luat mezeluri și nici nu am vrut să încep iar, m-am gândit să combin niște pește.
De ce aveți nevoie?
- 150 grame paste – penne sau fusilli
- o conservă de ton în suc propriu
- somon afumat – o țiplă de vreo sută de grame sau vedeți că găsiți la Lidl somon mărunțit pentru salată, e cu un pic de ulei și e vreo 6 lei
- o conservă de mazăre
- jumătate de conservă de porumb
- 100 grame de măsline verzi
- 100 grame de măsline negre
- maioneză (200ml ulei+1 ou+o linguriță de muștar, în paharul înalt, băgat blenderul vertical)
- sare și piper, după gust, sau adaos picant
Totul începe cu fiertul pastelor. Conform instrucțiunilor de pe ambalaj, după ce dă apa în fiert, cam 8-10 minute. Se scurg bine și se pun într-un vas încăpător. Se toarnă peste ele toate ingredientele, apoi se amestecă bine. Maioneza recomand să o lăsați la final, să îmbrace frumos totul. Se asezonează, apoi se păstrează în casolete sau un castron acoperit. Prima dată chiar mă gândeam că o să fie un eșec, dar am luat 2 zile la pachet și mai am o singură porție din salată.
Iubesc pastele, mai ales tagliatelle. Iar combinația mea este cea cu creveți și zucchini.
Mulțumim pentru rețetă.
Noua ne plac pastele, sotul le prefera cu ton, eu cu somon afumat.
Mulțumim pentru rețetă.
Și eu obișnuiesc să mai prepar paste cu ton și de cele mai multe ori pun și sos pesto. Ies o bunătate, o zice o tipă care nu prea ”le are” nici cu pastele, nici cu tonul acela de conservă… 😀
Nu am mâncat asa niciodată, dar pare o combinație bună. 😊
Nu am mancat niciodata paste cu peste, dar pentru ca arata tare bine cu siguranta o sa incerc si eu.
Eu ador pastele, in orice varianta. Voi incerca si salata ta. Pare delicioasa.
Suna tare interesant combinatia. Nu am încercat varianta asta. O idee buna de pus in practica 😇😇
Iubesc pastele cu ton doar ca eu pana acum l-am mancat in combinatie cu rosii cherry si usturoi. Am sa incerc si varianta asta pentru ca n-are de ce sa nu-mi placa
Arata delicios! O sa incerc si eu saptamana viitoare cand trece postul 🙂 Chiar varianta aceasta n-am incercat-o!
Eu am facut acum vreo luna, pentru prima data, paste cu ton si cu sos de rosii si nu mi-a venit sa cred ce gust bun au. Am inceput sa incerc si eu retete noi tot mai des si e de bine.