Neața bună, oameni dragi! Un mărțișor pentru voi și cele mai frumoase gânduri în această primă zi de primăvară (cam mohorâtă, ce-i drept)! Azi mi-am propus să vă arăt singura revistă pe care am cumpărat-o luna asta (deși am mai văzut vreo 2 interesante, să văd cum le găsesc), ș cred că mai târziu o să fac un inventar și al produselor consumate, că am cam rămas în urmă. Să nu uit de favorite, vin și ele tare din urmă. Plus vreo 2 review-uri și un mini haul, deci e de treabă. Dar, să n-o mai lungesc! Săptămâna trecută am cumpărat revista Unica, și asta doar pentru că avea al doilea volum din cartea ”Marte și Venus se ciocnesc” a dr. John Gray. Are atașat și al doilea cadou, un șampon sau balsam Farmec. Eu am ales balsamul, pentru că doar ce-mi luasem șampon.
Ce am observat și nu mi-a plăcut deloc sunt primele 18-19 pagini de publicitate. Ok, înțeleg că asta aduce bani, dar parcă totuși… să deschid revista și să tot dau pagini până găsesc un articol.. nu-mi convine! A doua chestie care nu mă încântă și nici nu mă pasionează este coperta, adică Anca Serea. Nu am nicio tangență, nu vreau să intru-n polemică, mi se pare cam ciudat ca la 35 de ani să ai 5 copii, dar e alegerea fiecăruia, în mod cert. Am răsfoit destul de mult, cam jumătate din revistă, până să găsesc ceva interesant. Stați că n-am zis de inserturi – o mostră de ser Anew de la Avon, o mostră de cremă Vichy și una de șampon Nivea Targeted, toate apariții noi. Ș un pliant referitor la Elseve Nutrigloss, fără mostră.
Ce m-a plăcut mie cât de cât din paginile revistei au fost tendințele pentru anul acesta:
Se poartă dungile, volanele, hainele de inspirație latină, franjurii, umerii goi, paietele, cămașa sau tricoul alb răsucit, denimul și costumele tip pijama, asortate. Din toate mă atrage doar trendul cu umerii goi și-mi plac chestiile albe răsucite. În rest, nu prea-s în stilul meu. Îmi plac împletiturile, dar și manichiurile naturale. Ce-i prea mult strică.
Mi-a plăcut articolul despre dependența de cumpărături, cred că sunt unele persoane care suferă de așa ceva. Eu n-am ajuns în acest stadiu, dar este ca dependența de alcool, de zahăr sau de tutun, provoacă o plăcere imensă, dar care trebuie alimentată încontinuu.
Și dacă tot vorbeam săptămâna trecută despre obiceiuri alimentare sănătoase, uite că am și-un articol cu ce se recomandă să avem în farfurie în fiecare zi, dacă e cazul să luăm suplimente și cum trebuie să mâncăm, de fapt. Mare grijă la diete, la sub 1500 calorii/zi avem nevoie de vitamine, pentru că sunt carențe.
Cam astea-s singurele lucruri care mi-au atras atenția din revista Unica din luna martie. Prea multă publicitate, lucruri care se reiau… Mnah. No comment. Eu mă bucur că am o carte în plus în bibliotecă. Voi ce reviste ați mai cumpărat în ultima vreme? O zi frumoasă și liniștită să aveți, plină de flori și mărțișoare!
Cred ca nu am mai cumparat reviste de jumatate de an. 😀 Nu mai am rabdare sa le rasfoiesc. xoxo
eu le mai cumpar, mai mult pentru carte 😀
Ultima revista cumparata a fost prin vara. Acum am vrut sa cumpar Glamour, dar n-am gasit cu sampon uscat.
Deci am auzit bine ca are si sampon uscat. Eu ma potolesc o perioada (cred). Doar sa bage ceva prea bun c sa mai iau vreuna