Ziua bună, oameni frumoși! Mai e  săptămână până la ziua mea. O săptămână! Și pe cât de mult am așteptat-o, parcă pe atât de mult mi-a scăzut entuziasmul acum, în apropierea ei. Nu știu, poate încep să realizez cât de repede a trecut și luna asta, poate îmi dau seama că a mai trecut un an, poate că îmbătrânesc… n-aș ști să vă zic! Dar mă bucur din plin de ultimele zile de 26 de ani 😀 Azi am fost pe fază și am reușit să-mi pregătesc manichiura, abia aștept sâmbătă viitoare să abordez tema de Halloween. Luna octombrie îmi e foarte dragă și îmi pare rău că se termină așa repede. Dar să nu ne grăbim și să vedem tema de azi – Skulls, adică cranii. Una din temele mele preferate, e un motiv care mie-mi place foarte mult și, deși unora li se poate părea macabru, pentru mine e ceva obișnuit.

Nu am făcut ceva complicat, ci pentru că aveam deja plăcuțe cu cranii, m-am pus pe ștampilat. Am ales ca și culori roșu, negru și argintiu, modele negre și argintii, dar am folosit și oja crăpăcioasă de la China Glaze pentru prima oară. Dacă știam că e așa mișto, o băgam eu de mult în seamă! Nu am aglomerat fiecare unghie cu model, ci am rămas doar la 3. Pur și simplu am ștampilat craniile și asta a fost tot.

Mi-a plăcut tema asta, îmi pare rău doar că am reușit să rup unghiile săptămâna trecută, altfel dădeau mult mai bine modelele pe unghiile lungi… O iau de la capăt cu creșterea și baza 9în1 de la Melkior și sper să nu am mult de așteptat. Am constatat că de la o anumită lungime, orice le-aș face, se rup, așa că o să încerc să nu ma trec acea limită. Hai să vedem ce au pregătit și fetele din grup pentru azi!

Manichiuri Skulls:

 

Ce părere aveți de tema de azi? Vă plac lucrurile de genul sau preferați ceva mai girly? Zi frumoasă să aveți și weekend fain!

 

30 Replies to “Saturday’s Theme – 42. Skulls

  1. Sa fiu sincera nu imi place deloc tema de azi :)) nu suport craniile, unghiile astea horror. Nu ma atrag in mod deosebit modelele girly, dar ceva la care zic pas sunt craniile si buzele. Innebunesc cand vad aceste modele imprimate pe haine, iar acum pe unghii.

  2. Si eu am aceeași problemă cu unghiile- se rup foarte ușor, dacă depășesc o anumită lungime! Orice le-aș face, tot se rup! Sunt foarte subțiri și destul de casante.
    Imi place modelul si culorile pe care le-ai folosit! Happy Halloween!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *