Ziua bună, oameni dragi! Am avut câteva zile foarte agitate în plin sezon, dar am încercat să nu las asta să afecteze blogul și activitatea mea aici. Da, poate că sunt un pic mai morocănoasă, asta pentru că am un proiect important la care lucrez și pentru care am deadline luni, așa că mă concentrez mai mult în parte aceea. O să vă zic la momentul potrivit despre ce e vorba, sper să iasă ce mi-am propus, și sper ca luna octombrie să-mi aducă ce îmi doresc. Până una-alta, sunt focus pe ce am de făcut, dar nu neglijez nici articolele și informațiile pe care vreau să le împărtășesc cu voi. Luna asta am acceptat un proiect la un market din oraș, care îmi cam ocupă weekendurile. Este vorba despre anumite sondaje ce trebuiesc completate de clienți. Am făcut deja 2 din 4, încă 2 și gata! Intru-n octombrie cu dreptul.

Acum începe și perioada nunților și botezurilor, chiar sâmbătă am unul, așa că e destul de stresant, ce-i drept. Apoi plecăm pe 5 la Pitești, pe 13 urmează alta aici… Și cam gata pe anul ăsta :)) Totuși, e plăcut să mai vezi oameni și să mai socializezi. Dar e obositor. Și tocmai pentru că am parte de mult stres și multă oboseală în perioada asta, atât fizică, dar și psihică, am sesizat că părul meu a început să cadă. A fost destul de ok vara asta, de fapt, de când am început să-l tund. Însă acum vreau să-l mai las să crească și a început să pice iar. Tocmai de aceea mă gândesc serios să apelez la produse mai profi, să zic așa.

Am descoperit la Galați Beauty Swap 2 branduri noi, și anume Biorita și Regivero. Fiecare cu specificul ei, dar ambele promit un păr mai sănătos. Am primit și câteva produse de la fiecare, specializate pe anumite probleme. Dar să le luăm pe rând.

Despre Regivero România și produsele sale

De la Regivero am avut parte de o prezentare de excepție! Am aflat atât de multe lucruri, și nu doar despre brand, cât și despre probleme din organism, în general. În 2009, compania a obținut 2 brevete pentru tratamentele de regenerare și anticăderea părului. În 2017 a apărut și gama nou, ce includea șampon și loțiune antimătreață, precum și șampon pentru cădere și loțiune de regenerare. Aplică ideea de clienți mulțumiți sau banii înapoi. Nu fac minuni la probleme genetice și au certificat de calitate pentru toate produsele lor. Sunt testate dermatologic, se aplică în anumite zile, au o schemă personalizată.

Compania a investit extrem de mult în crearea acestor produse,având o colaborare fructuoasă cu Chem Tech, ce face cercetare în domeniul chimic, mai ales al epigeneticii. Prezentarea a fost de vis, mai ales că eu sunt pasionată de domeniul medicinei, deci a fost fix pe gustul meu. Regivero are un ingredient activ ce ajută gena să se exprime și rezolvă problema din interior. O cădere a părului de maxim 80 de fire pe zi este normală, ceea ce depășește deja ridică semne de întrebare. Pe lângă problema părului care cade, discuțiile s-au îndreptat spre trendurile cosmetice de anul ăsta, spre parfumuri, spre produse handmade, spre marketing… multe, multe chestii interesante.

Despre Biorita și produsele din henna

Biorita comercializează produse pe bază de henna, și nu numai. Am avut plăcerea să primesc o vopsea în nuanța Strawberry Blonde și un șampon regenerant. Ambele sunt sub formă de pudră și au instrucțiuni de aplicare, întrucât trebuie formată o pastă și aplicate pentru o perioadă mai mare de timp.

Par două produse interesante, eu nu le-am folosit încă și asta doar din cauză că, cel puțin în cazul vopselei, nu am avut prea multe informații și nu am vrut să închid părul. Dar de acum nu mai am motiv să mă feresc. Șamponul regnerant de la Biorita îl voi folosi în paralel cu cel de la Regivero, întrucât nu vreau să las scalpul să se obișnuiască cu unul din ele.

Am așteptări mari de la aceste produse. Și vreau să le alternez. Vara asta am folosit din plin șamponul Silver (vi l-am arătat aici), dar gata, vremea caldă a trecut, nu mai vreau păr deschis la culoare, ci puternic și gata de iarnă. Așa că în primă fază stopăm căderea, apoi regenerăm. Voi schimbați produsele pentru păr în funcție de anotimp sau folosiți același șampon tot anul?

28 Replies to “Tu schimbi produsele pentru păr în funcție de sezon?

  1. sa ne scrii cum este dupa o utilizare indelungata! La mine e nevoie de ceva mai “hranitor” iarna (caciula nu e prietenoasa cu parul). Acum folosesc un tratament facut de mine, probabil la iarna o sa il aplic mai constiincios.

  2. Eu nu schimb samponul in functie de anotimp. Cand mi se consuma unul, incep altul, insa in ultimii doi ani am tot schimbat brand-urile sau le-am alternat. Nu am ramas fidela numai unuia dintre ele.
    Momentan incerc sa imi fac curaj ca sa incerc samponul de la Biorita! 😁

  3. Imi plac produsele REGIVERO foarte mult, eu am observat o mica schimbare a parului. Nu schimb produsele pt par in functie de sezon, ci merg pe cele care imi fac bine, cand vad ca nu mai dau rezultate le schimb 🙂

  4. eu recunosc ca nu imi schimb in totalitate ritualul de ingrijire a parului, doar ca iarna parca folosesc mai des mastile de par pentru ca mi se pare ca mi se toceste mai repede parul in cauza caciulii sau a fularului.

    1. da, iarna si la mine e o problema din pct asta de vedere. dar acum chiar am observat mai mult par care cade, o data ce s-a schimbat vremea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *