Ziua bună, oameni frumoși! Am intrat serios în pâine săptămâna asta. Atât de serios, că și pe blog merg bine, mă țin de program, nu vreau să las nimic la voia întâmplării. La muncă nici nu mai zic! Încerc să fiu cu un pas înainte. Dar uite că iar mă agit și mă stresez din chestii mărunte, mă enervez și de multe ori mă dau peste cap. Sună cunoscut? De fel sunt o persoană activă, care nu are stare, dar care se și enervează din lucruri din care nu ar trebui. Și ce e mai grav, mă descarc pe cei din jur. Așa că m-am gândit bine când a apărut campania Linistress a celor de la BuzzStore și am decis că am și eu nevoie să mai iau o pauză.

BuzzStore este o platformă de testare e diferite produse și aparate, și vă puteți înscrie și voi aici. De exemplu, dacă ar fi să fac bilanțul anului trecut, a fost extrem de profitabil și plin de lucruri noi! De exemplu, am testat vopseaua Pure Color de la Schwarzkopf și m-am bucurat de o culoare minunată și de un păr mai sănătos. Am încercat gama NutraEffects de la Avon și pot spune că mi-am amintit cât de faine sunt produsele lor. Am testat aspiratorul Rowenta X-Treme Power și continui să mă bucur de el, e un aparat minunat! Am descoperit că toaleta mea poate scăpa de tabuuri, cu Air Wick V.I.Poo. Am testat robotul de bucătărie Kenwood și m-am îndrăgostit pe loc! Ultimele campanii ale anului au venit din partea Cerave și Polisano Pharmaceuticals, cu grijă pentru piele și pentru sistemul nostru nervos.

Dar ce este Linistress?

În linii mari și cuvinte puține, Linistress și Linistress Duo sunt o combinație de suplimente care te ajută să te liniștești și să dormi mai bine. Ajunsesem să dorm destul de rău, mă trezeam noaptea de câteva ori, chiar nu știu ce era cu mine. Așa că LinistressDuo mi-a sărit repede în ochi și am zis că am nevoie de el! Sub brandul Polisano Pharmaceuticals, se găsesc în orice farmacie, în variante de 10-20 de capsule. Pentru a vedea efecte complete, se recomandă o cură de 2-4 săptămâni, în cazul variantei de zi. Pentru că, de fapt, cam asta e povestea lor – unul e de zi, unul e de noapte.

Linistress de zi, cum îmi place mie să-i zic…

…este recomandat în perioade cu stres emoțional și solicitante. Dar să fim sinceri… trăim într-o asemenea societate încât în fiecare zi avem o presiune enormă pe umerii noștri. Ba la muncă, ba acasă, trebuie să facem lucrurile repede și bine și să ajungem în o mie de locuri. Cam complicat, nu-i așa? Nu e de mirare că izbucnim destul de repede, din nimic. Așa că Linistress, cu o combinație de extracte naturale – valeriană, floarea-pasiunii, roiniță și hamei, ajută la reducerea tensiunii și la scăderea neliniștilor. Știți, existau pe vremuri medicamente destul de periculoase ce aveau acest efect. Acum e mai simplu de gestionat, produsul acesta nu are nevoie de rețetă pentru a fi folosit. Este natural și nepericulos! Se administrează 3 capsule pe zi, timp de 2-4 săptămâni. Iar prețul e mai mult decât prietenos, până în 10 lei cutia.

Și LinistressDuo…sau de noapte!

LinistressDuo este o îmbinare a 2 produse – Relaxare și Somn. Cel pentru relaxare conține aceleași ingrediente ca și cel de zi, doar că se ia la masa de seară. Cel pentru somn conține 1mg melatonină, foarte utilă în reglarea activității nocturne. Eu chiar aveam probleme pe final de an, mă trezeam de mai multe ori pe noapte, așa că a fost produsul de la care aveam cele mai mari așteptări. Și nu mi le-a înșelat! Acum dorm mai bine, nu am monitorizat asta cu niciun dispozitiv, dar nu mă mai trezesc deloc (decât dacă e musai să merg la baie). La fel, prețul e mai mic de 10 lei pe cutie, iar efectele se văd, cel puțin în cazul meu!

Pot spune că din cele două produse, LinistressDuo e preferatul meu. Mi-a oferit un somn liniștit, fără să-mi fac griji că dă dependență sau că are efecte adverse. Așa că tot ce e posibil să continui să îl folosesc și după aceatsa perioadă de testare, întrucât ne înțelegem de minune. Aș vrea să știu dacă și voi aveți probleme cu somnul sau cu agitația, și cum faceți pentru a le regla!

3 Replies to “Somn mai dulce, atmosferă mai calmă cu Linistress

  1. Mie cred ca Linistress Duo mi-ar trebui mai degraba pentru ca am probleme cu somnul. Inainte citeam o ora si adormeam. Acum citesc si 3 ore si abia se prinde somnul de mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *