Ziua bună tuturor! Tehnologia e din ce în ce mai avansată, iar treaba cu mașinile evoluează cu viteza vântului. Ieri, combustibilii erau la putere. Astăzi începem să ne orientăm spre mașini electrice sau hibrid. Petrolul începe să piardă din putere, oamenii sunt din ce în ce mai axați pe protecția mediului, astfel că mașinile de ieri, pe benzină sau motorină, nu mai sunt la căutare astăzi. Ce-i drept, mașinile diesel sunt mai blamate și văd tot felul de măsuri care se aplică în diferite state. Multe branduri mari și-au propus ca în câțiva ani să producă mașini exclusiv electrice. Și aici este oarecum o problemă, dar obținerea energiei electrice e mai puțin poluantă decât a combustibililor. În plus, e și mai economică. Presupun că la factorul financiar se gândește toată lumea în primă fază. Doar partea cu stații de încărcare e mai dificilă…

De ce să alegi o mașină electrică sau hibrid?

Cred că mulți vor opta inițial pentru o mașină hibrid. Eu, una, așa aș face. Nu zic nu, cele electrice sunt mult mai ok, însă și prețul e ceva mai mare. Există o serie de avantaje și dezavantaje în ceea ce privește mașinile de acest gen. De ce aș lua în considerare o mașină electrică sau hibrid?

  • pentru că sunt mai prietenoase cu mediul, poluează mai puțin și chiars e simte diferența. Asta e valabil și la zgomotul produs, mașinile electrice abia se aud! Chiar nu mi-a venit să cred atunci când am stat lângă una și era pornită, fără să hârâie din toate încheieturile, așa cum face o mașină pe benzină sau motorină
  • pentru că sunt mai economice la întreținere – din fericire, tot ce înseamnă revizii anuale nu mai există. Adică filtre și schimbul de ulei. Chiar economisești niște bani, eu mă duc la mecanic anual și știu că poate nu merită să dau acea sumă, însă asta e, o fac!
  • pentru că statul te ajută la achiziție, sunt programe foarte bune, cu reduceri mari, pentru cei care decid să treacă pe electric. Adică serios, vorbim de mii de euro. Și la mașinile clasice e programul rabla, însă primești un tichet de cât, 6500 lei, parcă?
De ce nu mi-aș lua, totuși, o mașină electrică?

Păi în primă fază, prețul te dărâmă. Cu toate reducerile, o mașină cât de cât e minim 20 000 euro. Ceea ce e cam peste posibilitățile mele în acest moment. Ce nu îmi place e autonomia destul de scăzută, nu prea sunt mașini pe care să te bazezi la drumuri foarte lungi. În plus, prețurile pieselor sunt destul de mari. Adică atunci când se strică, îți cam bagi mâinile în ambele buzunare pentru a o repara. Aici e un pic cu dus și întors. O altă problemă majoră este încărcarea. Unde te duci să o încarci? Scoți prelungitorul pe geam? Oare e rentabil? Există unele locuri unde se încarcă gratuit, de obicei în parcări ale supermarketurilor / hypermarketurilor consacrate. Însă nu ai mereu cum să ajungi acolo. În plus, durează câteva ore. Poate e departe de casă. Ce te faci, în acest caz?

Soluția e la îndemâna ta!

Din toate dezavantajele pe care le-am enumerat, cred că te pot ajuta cu stația de încărcare! Mai nou, există site-uri ce comercializează astfel de stații de încărcare auto, fapt care te poate ajuta să nu mai scoți prelungitorul și să nici nu o mai duci în cine știe ce parcări. eOrion vine în ajutor cu numeroase modele ce îți vor face viața mai ușoară. Indiferent că vorbim de un spațiu public sau privat, de o zonă rezidențială sau o companie, acum e mai ușor pentru posesorii de mașini electrice.

De ce să alegi o astfel de stație de încărcare pentru mașini electrice?

În primul rând, ca să nu mai cauți ca nebunul o soluție pentru a încărca mașina în tot orașul! Da, prețurile nu sunt de neglijat, dar nu sunt nici astronomice. Și dacă ți-ai permis o mașină de 20 000 euro, cred că 1000 de euro, cât ar mai fi stația, nu e o avere. Deci da, aici trebuie făcute câteva calcule, dar după părerea mea, chiar merită efortul financiar. La factura de energie se va simți o creștere, însă ia în calcul prețul încărcărilor la o stație cu plată și vezi dacă nu cumva ieși mai bine așa.

eOrion pune la dispoziție stații de încărcare sigure, care dacă sunt instalate corect, rezistă la intemperii și pot fi utilizate atât la interior, cât și la exterior. O astfel de stație are dimensiuni reduse și este echipată cu selector manual, pentru a regla puterea de încărcare. În funcție de model, aceste stații pot avea și alte caracteristici, pot fi de puteri diferite sau pot încărca mai repede.

Gîndindu-ne că o încărcare durează câteva ore, e destul de complicat să pleci prin oraș, să lași mașina la încărcat, apoi să fii nevoit să te întorci după ea. Personal, mi se pare o pierdere de timp și de efort. Dacă nu ai o astfel de stație în apropierea casei, înseamnă un du-te-vino continuu. Așa, având o stație de încărcare auto acasă, e mai simplu. Economisești timp, bani și energie. Aceasta are și un design compact, deci nu va fi incomodă în niciun fel. Alegi modelul care ți se potrivește și îl montezi cu cineva autorizat, pentru siguranță 100%. Apoi încarci ușor, chiar și cu o mână.

Cei de la eOrion sunt prezenți pe piața din România din 1997 și s-au dedicat corpurilor de iluminat, materialelor electrice și automatizărilor. În prezent, fiind în pas cu tehnologia, se axează și pe partea de stații de încărcare pentru mașini electrice, dat fiind că e un domeniu nou, însă cu potențial.

5 Replies to “Unde găsești stații de încărcare pentru mașini electrice?

  1. Îmi plac mașinile electrice fiindcă nu mai poluează, nu mai suport mirosul toxic emanat de mașini.Momentan nu sunt pentru oricine, sunt costisitoare, însă mă bucur ca exista o statie de încărcare pentru acasă.

  2. Foarte tare ideea cu stație de încărcare acasă. 😁 În felul acesta vom lua în calcul pe viitor o asemenea masina. Actualmente oricum am dat aproape dublul sumei enunțate în rândurile de mai sus pe mașină. Asa ca as vedea o investiție ok ca preț în acesta stație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *