Neața bună, oameni dragi! Zilele astea a fost un du-te vino la noi în casă, am sărbătorit, a fost fain, mâncare bună, oameni frumoși, și tot așa. Nu am neglijat nici blogul, să nu aveți impresia că nu mai am ce să vă arăt, știu că am spus că o să vină și rândul cadourilor, dar lumina de la ora 5 nu e chiar cea mai ok pentru poze. Plus că am mai primit ceva și ieri. Lucky me! Azi, însă, mă voi mobiliza. Între timp, aș vrea să știu care e cel mai tabu subiect pentru voi. Ce vă indispune și despre ce nu vă place să discutați? Să fie sexul? Tatuajele? Substanțe interzise? Ce ați spune de toaletă și nevoile fiziologice? Cum vi se pare subiectul? Nu e tocmai genul de lucru despre care strigi în gura mare, nu e așa?

Vă întreb pentru că asta a fost ideea uneia din campaniile BuzzStore, și anume Toalete fără tabu. Cei de la AirWick au lansat un produs nou, un concept interesant, zic eu, și anume spray-urile V.I.Poo. Ce reprezintă ele, de fapt? O metodă de a evita mirosurile neplăcute atunci când chiar ai treabă la baie.

Vorbim despre spray-uri de dimensiuni mici, fără aerosoli, în 3 arome diferite – lămâie, lavandă și fresh. Arată chiar drăguț și cine nu știe ce e, nici nu prea poate ghici. Până și denumirile sunt haioase. Dimensiunea mică facilitează depozitarea oriunde, chiar și luatul în poșetă. Pentru ce avem nevoie de el? Hmmm.. e simplu.

De ce V.I.Poo?

Știți situația aia când mergi la toaletă și inevitabil, în urmă ta rămâne un miros nu prea plăcut? Mda, not nice. Mai ales dacă mai intră și cineva după… asta chiar e o situație jenantă. Problema e că sunt lucruri normale, sunt nevoi fiziologice pe care nu le putem evita, și nici nu putem ajunge mereu la baia de acasă. Și chiar și acolo, dacă ai musafiri, dacă mai e cineva în casă, clar nu te simți confortabil. Pentru asta au fost create spray-urile V.I.Poo, pentru a acționa asupra mirosurilor. Nimeni nu va ști ce ai făcut tu la baie!

Produsul funcționează foarte simplu. Pulverizezi deasupra apei, în toaletă. Faci ce ai tu de făcut și tragi apa. Vei mai mirosi doar lămâi, lavande sau ceva fresh, nicidecum ceva urât. Exact cum am zis, fără tabu, nimeni nu va ști. Și nici nu te vei mai eschiva să te duci la baie.

Mă așteptam să fie un spray pur și simplu, să nu acopere mare lucru, dar chestiile astea mititele chiar parfumează întreaga baie. Mirosul plăcut se răspândește și chiar se simte puternic în întreaga încăpere. Nici urmă de poo și de tabu! Drăguț. Plus că se mențin mult mai mult decât odorizantele clasice de baie. Da, veți spune că aceea e alternativa, dar nu se pulverizează în toaletă, mirosul se răspândește oricum, doar că se amestecă cu cel floral, și cam atât. După 2 minute nu prea se mai simte. Plus că recipientele astea micuțe sunt spornice. Au o cantitate suficientă pentru 300 pulverizări. Ținând cont că nu ai nevoie decât de 2-3 pufuri la baie… minim 100 de utilizări te vor ține.

Mi s-a părut interesantă ideea, tocmai de aceea am și acceptat această provocare din partea celor de la BuzzStore. De acum încolo, scăpăm de orice tabu și parfumăm baia. Vouă cum vi se pare ideea asta? Nu e ingenioasă?

8 Replies to “Cât de tabu sunt pentru tine anumite subiecte?

  1. sa stii ca mie mi s-a parut amuzanta ideea ca exista un produs care face sa miroasa frumos dupa ce iti faci treaba, mai mult pentru ca nu credeam in el. Acum mi-a povestit chiar o prietena de-a mea ca are efectul promis si vreau si eu sa incerc.

    1. deci pe bune, uite, chiar dimineata, am intrat dupa Mr. la baie (si nu vrei sa faci asta), si chiar mirosea tare fain cel de lamaie. se simtea pregnant miros frumos si atat

  2. Mi se par a fi niste produse ingenioase. Stiu cateva persoane carora le-ar prinde bine spray-urile astea, ca niciodata nu intru dupa ele la baie :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *