Interes general

Teama de respingere

Teama de respingere se formează încă din copilărie și este adânc înrădăcinată și reflectată de o relație defectoasă avută cu unul dintre părinți. Acesta fie nu a știut să își arate afecțiunea, fie face parte din categoria părinților critici și intransigenți sau este mai agresiv. Indiferent de tipologia care îl reprezintă, comportamentul său îl determină pe copil să se simtă respins, nedorit și nedemn de iubire.

Unii copii au fost învățați încă de mici să fie cuminți, să nu deranjeze și să nu se manifeste prea mult, astfel încât să nu își supere părintele. Respectarea acestor reguli îi făcea să creadă pe ei că vor ajunge la momentul în care vor câștiga afecțiunea și iubirea părintească.

Problema este că la maturitate se va ajunge în punctul în care persoanele care suferă de astfel de comportamente să se respingă ele însele, introspectând modelul de raportare pe care îl manifestă părintele. Stima de sine este una scăzută, persoana crezându-se nedemnă, invizibilă și simțind o teamă constantă de a nu fi respinsă de către cei din jur.

În consecință, se ajunge la evitarea creării vreunui atașament față de alții și se va fugi de fiecare dată când va fi ocazia, existând o senzație de anxietate de fiecare dată când apare mai multă atenție. Întrucât nu se va ști care este comportamentul potrivit în fața afecțiunii, se va prefera evitarea ei. O astfel de persoană posedă un critic interior destul de aspru, fiind vocea părintelui care îi rămâne mereu alături.

Care sunt efectele pe care le aduce teama de respingere?

Cel mai adesea, emoțiile și stările interioare pe care le aduce teama de respingere pentru o persoană pot părea firești și foarte greu se va ajunge la punctul în care se va dori schimbarea acestora. Din acest motiv, și ajutorul psihoterapeutic este mai puțin căutat când vine vorba de această problemă, cu toate că importanța sa este una deosebită. Psihologul Daniel Ivan explică în rândurile de mai jos cum se manifestă concret o asemenea stare emoțională.

Repetarea acestui tipar de viață va duce la invalidare, blocând relațiile cu cei din jur și întreținând o relație proastă cu sine, însoțită de o stimă de sine extrem de scăzută.

Primul lucru ce ar trebui făcut este conștientizarea acestei voci interioare, să o auzim atunci când devine dură, critică și ne etichetează, dar mai ales când ne compară cu alții. Trebuie să înțelegem că nimeni nu poate să ne spună cum suntem și să ne stabilească standardele noastre, fiindcă în mod cert, nu ne-am născut tipare ale perfecțiunii, toate lucrurile învățându-se de-a lungul vieții prin greșeli și experiențe.

În asemenea cazuri, doar psihoterapia poate să ne salveze, deoarece reprezintă o cale profesională, care permite accesul la amintirile și trăirile trecutului, ce individul nu își dorește să le mai rememoreze. Este foarte greu și dureros să retrăiești emoțiile copleșitoare de atunci, însă cu ajutorul specialistului, acestea nu vor fi abordate ca niște experiențe atât de negative, ci mai degrabă ca niște experiențe firești de care trebuie să ne vindecăm.

Comments

Cristina
18 aprilie 2019 at 13:43

eu am trait cu ea si inca o mai am, dar la un nivel mai mic. Este combinata si cu permamenta teama de a nu ma face de ras. Nu e de mirare ca sunt asa anxioasa, nu?



    GabytzaRock
    18 aprilie 2019 at 13:46

    stiu ca e o problema serioasa. si fara oameni care sa te sustina si sa iti ofere sprijinul lor, e mai complicat. dar sunt sigura ca o sa fii bine, zuzo. si o sa reusesti sa ai un autocontrol mai bun o data cu trecerea timpului



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *