Știu că v-am mai povestit despre problemele mele de sănătate, dar azi vreau să vă spun și ce folosesc eu în cazul durerilor musculare sau provocate de reumatism, articulare, care sunt foarte nesuferite și-și fac apariția din ce în ce mai des în acest anotimp, pentru că vremea se schimbă, e foarte rece, cerul e plin de nori, mai plouă, mai ninge, și vrem, nu vrem, noi, cei afectați de reumatism, suntem meteo-dependenți. Și nu e vorba doar despre dureri reumatice, ci și despre banala ”amorțire” sau când ”înțepenim”. Eu m-am îndopat ani la rândul cu pastile, am început de la banala aspirină, care acum n-o mai iau, pentru că nu mai are niciun efect, trecând la ceva mai tare, cum ar fi diclofenacul sau diclotardul (concentrația mai mare a acestuia din urmă). Totuși, toate medicamentele mi-au afectat și stomacul, și cam ăsta este efectul lor secundar, pentru că-s foarte puternice, și dau dependență, deci nu prea-și mai fac efectul la un moment dat.
Așa că anul trecut, dacă vă aduceți voi aminte, la 1 decembrie am făcut ditamai boacăna de era să-mi rup mâna. Din fericire, n-a fost nimic grav, doar că mi-am zguduit un nerv la extrem și a durat foarte mult timp să-mi revin. Durerile erau foarte mari, am mai încercat cu aflamil (mai luasem pentru coloană), dar nici acela nu e prea grozav în cantități industriale. Așa că mai mulți colegi mi-au recomandat să încerc o cremă. Inițial am ridicat din sprânceană, pentru că această cremă este destinată uzului veterinar. Trecând peste glumele cu nechezatul, lătratul, etc., am zis că n-am nimic de pierdut și chiar ar fi cazul s-o cumpăr, pentru că trecuseră deja 3 săptămâni de la incident și eu nu-mi puteam folosi mâna deloc.
Pentru cine n-a folosit Eqvagel până acum, vă spun doar că este o cremă pentru cai sau câini, folosită în cazul durerilor, a inflamării articulațiilor, a spasmelor musculare, înainte sau după un efort susținut. Știu că strâmbați din nas, dar vă spun sincer că n-am mai văzut în viața mea ceva care să acționeze așa repede și bine. Flaconul de 150 g costă 18 lei, îl găsiți la orice farmacie veterinară, are un miros foarte mentolat (aveți grijă să nu vă atingeți ochii cu acest produs!) și face față cu brio oricărei dureri: reumatică, o lovitură, dacă ați dormit strâmb, dacă ați căzut, dacă ați făcut o întindere sau o febră musculară. La mine, mâna și-a revenit până la sfârșitul lunii decembrie, deci în maxim două săptămâni am fost ca nouă, după ce m-am îndopat cu pastile care n-au redus inflamația, ci doar au atenuat durerea pe moment.
Poate nu sunteți pe deplin încrezători, și nu v-aș condamna, pentru că știu cum am reacționat și eu când mi s-a propus această cremă, dar după ce am încercat-o, nu m-am mai despărțit de ea. Chiar și Mr. e mare fan, mai ales după fotbal, când vine accidentat de fiecare dată, și nu numai. Poate nu face față în cazurile durerilor foarte mari, unde e vorba de boli mai complexe, dar până nu o încercați, n-aveți de unde ști! Sănătate și să ne auzim cu bine!