Trăim într-o lume agitată și parcă nimic nu pare să ne facă viața mai ușoară. Eu recunosc, sunt o fire mai impulsivă, mai repezită, mă enervez repede, iau foc din orice, și parcă de prea multe ori mă arunc cu capul înainte. Am încercat eu de foarte multe ori să nu mă mai agit, mai ales la muncă, unde e durerea cea mai mare și unde am de-a face cu tot felul de oameni, dar îmi e greu să mă calmez dacă așa mi-e firea. Totuși, când cei de la Brander mi-au propus să testez suplimentul Sedirelax de la Ayurmed, am acceptat fără să stau pe gânduri. Cunosc produsele lor, am mai folosit și am fost mulțumită, așa că nu mi-a rămas decât să aștept coletul.

Pe lângă flaconul cu 100 de tablete am primit și un pix și catalogul cu toate produsele Ayurmed. Sedirelax este un supliment alimentar care ajută la relaxare și la obținerea unui somn de calitate. Cu somnul nu am probleme, dorm destul de bine, mai iepurește acum, de când îl am pe Aki, dar oricum. În general, munca mă obosește și activitățile de peste zi, la fel. Așa că adorm profund. Dacă nu imediat, după 20-30 de pagini, în mod cert. Problema mea e calmul, care-mi lipsește cu desăvârșire.

Sunt genul care se ambalează pentru orice. Și am observat că asta nu e tocmai ok, mai ales în cazuri legate de muncă. Sedirelax se laudă cu susținerea sistemului nervos, îmbunătățirea concentrării și a memorării și protejarea împotriva stresului oxidativ. Conține doar extracte naturale, asta-mi place la produsele Ayurmed și de asta aleg mereu diverse suplimente, pentru că nu dau dependență și nu sunt periculoase pentru organism. Sedirelax are în compoziție Ginkgo Biloba, roiniță, sunătoare, valeriană și busuioc.

Dozajul e de 3 ori pe zi, 1-2 tablete, înainte sau după masă. Nu o să vă mint acum că m-am calmat de tot, ca și cum aș fi tras ceva pe nas. Clar. Nu ăsta cred că e scopul suplimentului. Dar trebuie să vă spun că Sedirelax-ul, cumulat cu Aki și cu alte câteva lucruri simple, dar frumoase, pare că mă face să văd viața mai lină. Nu mă mai agit ca înainte. Să fie și puterea autosugestiei? O fi, nu zic nu. Dar se poate să fie și extractele alea naturale, că doar n-or fi degeaba acolo. Concluzia e că nu mi-a stricat. La capitolul somn, nu vă schimbări, dorm la fel de bine și cu același program fix.

Voi ați încercat suplimente de la Ayurmed sau nu sunteți adepții acestora? Sedirelax a avut vreun efect la voi?

44 Replies to “Un strop de relaxare într-o mare de agitație

  1. Ma gandeam sa il iau si eu pentru o prietena care are probleme cu somnul si cand am intrebat-o daca vrea nu a vrut. O fi zis ca vreau sa o sedez… Desi i-am explicat ca este doar un supliment alimentar si ca o sa ii faca bine.

    1. lumea se cam sperie cand aude de un supliment pentru somn… trebuie explicat foarte bine ca nu e vorba de un medicament, ci de un produs natural, din plante

  2. De ceva vreme nu dorm, nu ma odihnesc, sunt stresata la maxim. Cred ca voi apela la aceste suplimente pentru ca nu mai vad nicio solutie ca sa ma simt mai bine si sa scap de starile pe care le am.

    1. pe mine m-au mai calmat un pic. dupa cum am zis, o fi si de la anotimp, si de la aki, si de la concediu…cert e ca nu ma mai agit asa mult

  3. Nu am incercat aceste suplimente pana acum, dar denumirea „Sedirelax” suna a ceva de care as cam avea nevoie :D. Si eu sunt agitata si ma stresez si ma ambalez din multe chestii, in mare parte cand incerc sa fac bine si oamenii au senzatia ca e ceva in neregula, ca vreau sa ii induc in eroare sau ceva de genul asta. Cred ca ar trebui niste Sedirelax si pentru ei, sa se potoleasca cu teoria conspiratiei si sa ma lase sa-mi fac norma de fapte bune ^_^.

    1. :))) ca bine zici! din pacate, lumea nu prea functioneaza asa, dar e bine sa nu ne mai stresam din orice, am constatat ca universul e mai roz asa

  4. eu am nevoie sigur de suplimente naturiste ca sa ma calmez, dar mi-as dori sa le faca in concentratie mai mare si sa rezolv cu maxim 2 pastile pe zi ca mie nu imi place sa inghit prea multe si chiar uit sa o fac.

  5. Inttr-un timp eram sceptica la astfel de produse pentru ca acum multi am eu incercasem Calmogen. Avea efecte similare acestui produs prezentat de tine, era pe baza e plante, insa imi facea mai mult rau decat bine. Din ce am mai citit pe internet, acestea par foarte bune si eficiente 😀

  6. N-am reusit sa termin cura, dar si la mine vad unele imbunatatiri- stresul, chiar daca e prezent, nu-l mai bag in seama! 😀 Si cu somnul…eu nu ma bagam in pat decat dupa 2 noaptea, acum pe la miezul noptii mi se face un somn…. Tocmai am ratat un deadline la SB! Este al doilea sezonul asta! 😀 Am intrerupt cura, pana dupa SB, macar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *