Neața bună, oameni dragi! Am ajuns din nou la final de săptămână, în fiecare vineri realizez că de fapt timpul nu așteaptă, deși am mereu senzația că v-am zis acum o zi-2 că vine weekendul. Și iată că am ajuns deja la 48 de săptămâni cu rubrica ”Unde facem shopping în acest weekend?”, care se pare că e una din cele mai citite. Nu vreau să vă dezamăgesc, de aceea am strâns și azi informații ”de pe teren”, așa că hai să vedem unde ne aventurăm zilele astea și unde cheltuim banii.

billa xxl

La Billa nu au promoții cine știe la cosmetice, mai mult de sărbători, însă de data asta văd preț bun la minim 2 bucăți din șamponul Schauma (doar 5 lei/bucată), dar și la gelul de duș Nivea 500 ml și la vopseaua Palette. Eu vopsea aș mai avea acasă (2 cutii de Loncolor, negru albăstrui), dar încă nu m-am hotărât ce culoare vreau să mă fac la nuntă. Oscilez între negru și roșu aprins… doar că roșul depinde mult de coletul de la Pentru Corpul Tău, care e programat pentru săptămâna 13 iunie, și care conține un decapant, pe care-l voi încerca prima oară. Și la XXL sau Penny găsiți gel de duș Nivea, cu 1 leu mai scump decât la Billa, deodorant Garnier accesibil și produse Taft în promo.

carrefour

Fac ce fac și tot revin în Carrefour, pentru că e comod, e mare, e la îndemână, dar totuși nu îmi iau produse de îngrijire de aici. Mai găsesc ceva hăinuțe drăguțe, eu mi-am mai luat tricouri sau adidași, acum am găsit ceva rochițe, niște sandale cu talpă ortopedică, o cămașă cu mânecă scurtă… adică așa, la un control, ai găsi ceva. Trebuie să mă duc să văd care-i treaba cu tenișii, pentru că am nevoie urgent de o pereche roșie.

cora

La Cora e un întreg catalog dedicat cosmeticelor și unul pentru haine. Din haine n-am apucat să selectez nimic, dar la capitolul produse de îngrijire/make-up…deja m-au lăsat cu gândul la multe! Setul Super Gel nou lansat de Rimmel va fi următoarea mea achiziție, sper să-l găsesc prin alte magazine, paleta The blushednudes de la Maybelline pare așa faină… să mai zic și de noua gamă Gerovital cu mac sau ofertel 1+1 All Nature? Nici apa micelară Garnier nu e de evitat!

lidl

Și uite așa ajung la magazinul meu preferat, Lidl, care săptămâna asta e un adevărat cufăr cu bunătăți! Deja mi-am luat un lac de unghii și rezerva de săpun lichid la 1l, dar azi trebuie să mai ajung pe acolo și o să mă uit serios la produsele Spa by Cien (mai exact la gelurile de duș). Au apărut și produsele pentru suporteri (și la Carrefour mai găsiți, dacă sunteți interesați). Eu sunt microbistă, dar echipa României mă cam lasă rece, deci nu știu cât voi da năvală să-mi iau măcar un tricou. La Lidl mai găsiți rimel, ruj, gloss, creion de buze (văzute de mine, la casă), dar și ondulator sau epilator IPL. Plin de bunătăți, ce vă spuneam?

Cam atât pentru săptămâna asta, sper că aveți de unde alege măcar ceva mic, mic! Spor la shopping și la treabă, weekend fain!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *