Nu de puține ori m-am gândit cum ar fi să-mi schimb domeniul de activitate. De multe ori m-am întrebat dacă ingineria mi se potrivește în totalitate. Bănuiesc că nu prea, o dată ce m-am reorientat spre vânzări. Dacă la început mi se părea ceva foarte complicat și obositor, acum pot spune că e mult mai ok, m-am învățat, ba chiar a început să-mi placă. Lucrul cu oamenii e cel mai greu, dar nici izolat nu poți sta. Dar cum ar fi să ai un job unde să călătorești tot timpul? Iar tu să fii în locurile în care alții doar visează? Acest job chiar există! Este vorba despre fotograf turistic la PhotoHotel. Am găsit multe păreri PhotoHotel pro, ceea ce m-a făcut să mă documentez mai bine!

Cum ar fi ca singura ta responsabilitate să fie aceea de a face poze superbe în locuri de vis, la care alții doar visează și nu ajung niciodată? PhotoHotel este o companie ce oferă această posibilitate, activând în mai multe țări. Poți face cursuri de pregătire, apoi te poți mândri cu cel mai fain job din lume! Singurele cerințe sunt de a avea până în 35 de ani, să fii sociabil și să vrei să înveți. Persoanele selectate vor fi repartizate în diverse zone și vor avea contract pe 7 luni. În acest timp, se vor acomoda cu locul și vor participa la orice eveniment destinat turiștilor, ceea ce le va umple cutia de amintiri cu chestii unice și experiențe de vis.

Cazarea și masa sunt asigurate de companie, ceea ce înseamnă că tu nu îți vei face prea multe griji. Intră și pe Youtube pentru mai multe testimoniale video, ca să înțelegi exact cum se procedează. Cred că acesta ar putea fi un job ideal pentru cine iubește călătoriile și are simțul aventurii! Poate nu e cel mai ok pentru persoane care au deja o familie, pentru că perioada e lungă, dar pentru cei fără obligații… e ideal! Dacă vă tentează, puteți intra pe site-ul de recrutare, interviurile se vor ține din noiembrie până în februarie, deci nu vă grăbiți să vă dați demisia de unde lucrați acum!

Voi sunteți mulțumiți cu ceea ce faceți acum? V-ați dori alt job pe alt domeniu de activitate?

12 Replies to “Visezi la un job ideal? Acesta ar putea fi cel ales!

  1. Chiar suna a job ideal. Am mai auzit de cei de la PhotoHotel si chiar i-am like-uit pe facebook si mai dau uneori share postarilor lor (ca sunt chiar faine). Momentan abia am reusit sa imi fac actele in Suedia (8 luni a durat). Insa cand ma satur de frig eu nu o sa zic “nu” unei oportunitati de job precum cea de la PhotoHotel. Am trecut de etapa cu frica de noi provocari, stiu ca dincolo de frica se afla experiente frumoase de viata.

    1. tu esti o norocoasa, mi se pare fascinanta suedia! daca as avea cum, m-as muta acolo sau in alta tara nordica fara sa stau pe ganduri!

    1. mi se pare de vis, imi pare rau doar ca am obligatii si nu ma prea pot desprinde de ele. dar jobul mi se pare super!

  2. Ooo daaa.. jobul meu preferat.
    Deci chiar m ai facut curioasa si o sa ma documentez mai bine.
    Pare sa fie ceva de vis, jobul pentru care m-as trezi in fiecare dimineata cu placere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *