Ziua bună, oameni dragi! Astăzi a fost o vreme de vis afară și am mers la plimbare cu Aki, l-am alergat bine și acum doarme de n-are stres. Am profitat și de lumina bună și am făcut poze, astfel că acum am despre ce să mai scriu, câteva subiecte care se cereau pe blog. Azi vine rândul rimelului Volumissime de la L’Oreal, primit în cutiuța Dm de luna trecută. Mai aveam un The One desfăcut și Princess Lash de la Essence, de care sunt mulțumită, dar parcă mai mergea unul.

Am văzut că mai sunt și alte variante ale acestui rimel, și anume 5x sau Carbon Black. Asta cred că e versiunea clasică, fără niciun fel de pampoane, să zic așa. Are un ambalaj drăguț, simplu, auriu, cu scris negru. Promite să ofere volum, după cum spune și numele. Nu-mi aduc aminte să fi mai încercat vreun rimel de la L’Oreal, dar Volumissime cred că e o deschidere bună de drumuri!

Periuța e clasică, plină, e ușor de manevrat, astfel încât să nu te mânjești. Și pe genele inferioare am aplicat produsul ușor, deci nu am obiecții la capitolul ăsta. Exact după cum spuneam, promite volum. Că doar de aici și numele, nu? Și chiar asta face! Mie mi-a plăcut din prima efectul pe gene, chiar e ok. Nu s-a fărâmițat, nu a căzut de pe gene, a rezistat eroic toată ziua. Plus că nici prețul nu e de speriat, din ce am observat, undeva pe la 30 lei. Am făcut câteva poze ca să vedeți cum e într-un strat și în 2.

Nu e o diferență majoră între primul și al doilea strat, poate nici n-am insistat eu foarte mult, dar efectul de volum se vede. Mai bine, că rimelurile de la The One și de la Essence se axează mai mult pe alungire. Nu le-am combinat până acum să văd ce iese, dar nu e timpul trecut.

Am încercat și rimeluri mai wow până acum, dar fiind din Dm Beauty Box și venind după Wonderfull de la Rimmel, care mi s-a părut cel mai nașpa produs… eu zic că e totuși ceva. Volumissime e unul din produsele care chiar mi-au plăcut din cutia asta!

Voi ați folosit până acum rimeluri de la L’Oreal? În afară de Volumissime, ce altceva mi-ați recomanda?

24 Replies to “Volumissime by L’Oreal – yay or nay?

  1. Am încercat câteva produse de makeup de la L’Oreal, puține m-au impresionat foarte mult, mai ales raportând la prețurile nu foarte mici pentru un brand drugstore, iar la rimeluri am avut o relație de hate&love, de aceea nici nu m-am entuziasmat în privința acestuia, deși l-am văzut foarte lăudat. Parcă tot nu sunt convinsă că merită să-mi bat capul cu el, există altele mai bune. 😀

    1. cred ca e primul produs de la L Oreal, dar nu pot spune ca m-a dat pe spate… si mie mi se pare pretul cam mare pentru ce ofera

  2. Eu am extensii de gene si ma bucur ca nu mai trebuie sa caut rimelul perfect pentru mine, sa alungeasca genele, sa le dea volum, dar sa nu le incarce, sa fie pentru ochi sensibili.
    Ultima data am avut unul de la Dior Show parca ii zicea, a fost bun.

  3. Eu acum folosesc un rimel de la Avon: Big Multiplied de care sunt foarte multumita asa ca nu am de gand sa dau banii pe unul scump doar fiindca l-am vazut la reclama.

  4. Cred ca la suma de bani care se cere pentru acest produs este ok . Se vad genele rimelate si eu zic ca se vede si diferenta intre primul si al doilea strat.

  5. Parca am avut si eu acest rimel. Iubesc rimelurile de la Loreal si le consider chiar bune comparativ cu altele. Nu mi se pare ca este cine stie ce efect. Eu am in prezent Volume Million tot de la Loreal si chiar ti-l recomand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *